Baia tătărască

Pe teritoriul Orheiuluiu Vechi băile au apărut odată cu funcţionarea oraşului oriental Şehr-al-Gedid, baia II fiind cea mai mare dintre cele trei băi urbane. Din raţiuni de comoditate pentru funcţionare (pentru a folosi apa din râu) baia II, ca şi celelalte două, era situată pe malul Răutului, lângă podul de lângă satul Trebujeni. Tradiţia locală a păstrat destinaţia sa de baie, fixată în documentul din 1574 sub denumirea de feredeu.

A fost studiată în decursul a două campanii arheologice. În anul 1949 a fost cercetată partea de est: unde se aflau sălile cruciforme şi focarul. În 1950 planul a fost degajat până la nivelul fundaţiei. În această etapă pereţii aveau cca. 3 m înălţime. Între anii 1979-1982 a avut loc degajarea totală a vestigiilor băii I, iar în anii 2009-2010 au fost realizate cercetări suplimentare.

Din cauza ajustării clădirii la particularităţile situaţiei urbanistice şi a cotiturii drumului, peretele de vest a fost trasată oblic. Dimensiunile clădirii sunt: latura de nord are 34,8 m, cea de sud 36,84 m,  de est 20,6 m şi cea de vest 21,1 m. În partea de sud, unde era îngropată pe jumătate în panta malului cu panta orientată spre nord, diferenţa cotelor de nivel ajungea la cca. 2 m. Grosimea pereţilor, construiţi din piatră spartă, este de cca. 1,10 m. Golurile intrărilor sunt mărginite cu pietre prelucrate.

Intrarea în baie se afla dinspre vest, pe unde trecea strada oraşului, orientată spre trecerea de peste Răut, cisterna şi focarul aflându-se în partea opusă. În perimetrul format de laturile exterioare au fost înscrise două secţii, planimetric cvasi-identice. Secţia dinspre nord, de lângă malul râului, se deosebeşte de cea săpată în masivul malului prin manopera mai puţin îngrijită şi printr-o simplificare a sistemelor de încălzire.

Structura spaţială a băii corespunde scopului de ridicare treptată a căldurii, realizată prin sistema de încălzire hypocaust, fiind o expresie a organizării spaţiului interior prin succesiunea a trei încăperi principale. Fiecare baie conţine compartimentele obişnuite ale băilor romane, care convenţional, pentru comoditate, vor fi numite în descrierea noastră, tepidarium, caldarium şi laconicum. Baia  II de la Orheiul Vech, după particularităţile sale a derivat din băile turceşti, ce a impus utilizarea în continuare a termenilor specifici acestor construcţii.

Apoditeriumul în tradiţia orientală este folosit în scopul destinderii şi comunicării după baie, fiind cunoscut şi cu denumirea de sală pentru kaif, cu cea mai mare spaţiu interior. Această încăpere este trapezoidală, întinsă pe toată lăţimea clădirii. Din cauza că construcţia băii nu a fost terminată, lipseşte peretele despărţitor care ar fi împărţit-o în două apoditeriumuri, corespunzător fiecărei secţii aparte, cu lăţimea de cca.10 m. Destinat relaxării după baie, apoditeriumul în băile turceşti are de-a lungul pereţilor sufale late de cca. 2,00 m, în formă de divan, construite, de regulă, din piatră sau cărămidă, dar care la Orheiul Vechi, din cauza nefinisării lucrărilor de construcţie, lipsesc. În peretele de sud se află o nişă verticală, cu adâncimea de 40 cm şi lăţimea de 70 cm, care începe de la podea. Era hornul unui şemineu, destinat pentru pregătirea cafelei, element obişnuit pentru băile turceşti (cele mai vechi şemineuri pentru pregătirea cafelei sunt cunoscute din secolul al XIV-lea, atestate în băile din oraşul Bursa).

Din apoditerium se intra în tepidarium, aflat spre est, care servea drept spaţiu de trecere spre sogukluk (caldarium), sala fierbinteAceastă încăpere, pătrată în plan, are latura de 6,5 m.

Lateral de această încăpere, simetric faţă de axa întregii băi, amplasată spre sud faţă de secţia de sud şi la nord faţă de secţia de nord, erau amplasate câte două încăperi mai mici, una pătrată cu latura de 2,6 m şi alta dreptunghiulară de 2,5×3,0 m, cu comunicare interioară. Încăperile aveau destinaţie sanitară, reprezentând latrina cu intrarea din tepidarium printr-un tambur, ambele fiind încălzite prin hypocaust şi asigurate cu aducţiune de apă prin ţevi. Secţia de sud, săpată în panta malului, conţinea o încăpere în plus, cu dimensiunile de 4,6 x3,4 m, volumul căreia, deşi era amplasat, în spaţiul apoditeriumului, avea intrarea dinspre grupul sanitar. Era o sală destinată unor proceduri igienice, prezentă în secţiile pentru bărbaţi în toate băile turceşti.

Partea centrală a ambelor secţii ale băii este formată din câte o sală cruciformă în plan, înscrisă într-un pătrat, cu dimensiunea laturii de cca. 10,0 m, care în tradiţia orientală poartă denumirea generică de hammam. Are un spaţiu, format prin trasarea în direcţii reciproc perpendiculare a două perechi de pereţi interiori, prin intersecţia lor formându-se nouă spaţii pătrate în plan, cu lungimea laturilor de cca. 2,6-2,7 m. Compartimentele pătrate, rezultate la colţurile sălii, sunt închise, sub formă de cabine izolate, unde temperatura se ridica la cote înalte, aceste cabine având rolul de laconicum, înzestrate cu apă aduse prin ţevi. Intrarea în ele se efectua dinspre centrul sălii cruciforme prin goluri de uşă, înalte de cca. 1,50-1,60 m şi late de 0,50-0,65 m. În axele sălii se aflau loggii cu laturile de cca. 4,7×4,7 m, deschise spre partea centrală, care obţinuse o formă octogonală în plan, rezultată prin tăierea oblică a colţurilor cabinelor. Spaţiul octogonal din centru, lărgit de loggiile laterale, era destinat masajului curativ, care se efectua pe un podium octogonal din piatră, numit genbek, (absent la Orheiul Vechi). 

La est, însumând lăţimea ambelor secţii, se afla o încăpere alungită cu dimensiunile de 3,7×20,2 m, destinată pentru cisterna de apă – su deposu, sub care se afla focarul – kűlhan. Cisterna trebuia să aibă trei secţii, apa era încălzită în cea din mijloc, iar în cele laterale se aflau cisternele cu apă rece. Această parte a băii nu a fost terminată. A rămas un gol de la gura focarului, cu o deschidere de 3,0 m, acoperită în arc, de la care a rămas un început de buiandrug . În faţa cuptorului, trebuia să se afle şopronul pentru fochist (nu a fost depistat). 

Toate încăperile băii hammam erau încălzite prin hypocaust, cu excepţia sălii pentru kaif. În baia din Orheiul Vechi lipsesc pilele şi golurile din pereţi corespunzător canalelor sistemului hypocaustPilele pentru susţinerea pardoselii în celelalte încăperi sunt înalte de 0,9-1,0 m, construite în aceeaşi tehnică în care au fost construiţi pereţii şi ridicate pe o pernă de lut de 8-11 cm grosime. Diferenţa de grosime a fundaţiilor şi pereţilor băii era de cca. 10-20 cm, pe poliţele formate se sprijineau lespezile de paviment. În câteva locuri s-au păstrat in situ dale de 12-15 cm grosime.

Aerul fierbinte de la focar, după trecerea lui prin partea subterană a băii, era evacuat prin şase canale, late de cca. 0,50 m jos şi 0,18-0,20 m sus, şi înalte de 0,85 m, care străbăteau întreaga clădire în direcţie longitudinală, cu ramificaţii laterale, prin care fumul cu aerul cald circula, încălzind podeaua camerelor de baie. La intersecţia canalelor cu pereţii interiori ai băii, în ultimii erau formate orificii verticale, pentru ţevile din ceramică, cu diametrul de 20-30 cm prin care fumul şi aerul cald era evacuat. Asemenea canale verticale treceau pe la mijlocul fiecărui perete al cabinelor şi al pereţilor interiori şi exteriori, locul lor de amplasare fiind în corespundere cu intervalele dintre pile. În pereţii exteriori începutul acestor canale era în partea subterană, prin nişe cu lăţimea de 30-60 cm şi înălţimea de 40-70 cm, de la care porneau golurile cu ţevile ceramice (deasupra acoperişului canalele urmau să fie acoperite cu copertine din metal).

Categorică în aprecierea faptului că baia nu a funcţionat este şi lipsa de utilizare a sistemului de hypocaust.

Apa era adusă în toate încăperile prin ţevi ceramice, separate pentru apa caldă şi rece, amplasate paralel în firide orizontale, late de cca. 20-30 cm şi înalte de 45-50 cm, special rezervate în pereţi în procesul de construcţie a băii. Cota acestei poliţe avea o înclinaţie dinspre su deposu spre încăperile băii, cota firidelor fiind diferită faţă de nivelul podelei. Astfel, în peretele de nord, lângă cisternă, firida începea la cota de 0,80 m deasupra pardoselii, şi cobora până la 0,3 m în cea mai îndepărtată încăpere aprovizionată cu apă (în ultima cameră a secţiei de sud destinată igienei intime). În loggiile şi cabinele din colţurile sălii cruciforme, în tepidarium şi în încăperile sanitare laterale, în zidăria de piatră erau rezervate locuri pentru instalarea robinetelor şi a chiuvetelor.

În partea centrală a sălii cruciforme, în timpul cercetărilor arheologice, a fost depistată o aglomeraţie de pietre prelucrate, o latură a cărora era convexă. Erau bolţari proveniţi de la o cupolă prăbuşită, printre care se găseau şi fragmente de mortar întărit, reieşind că în încăperea dată cupola a fost montată.

Structura băii a fost creată în urma utilizării unui model de hammam, rezultată din succesiunea compartimentelor de diferite dimensiuni, cu dominarea sălii cruciforme, planul însumând calităţi estetice evidente prin utilizarea pătratului ca formă geometrică de bază.

Geneza acesteia a avut loc în arealul Orientului Apropiat, unde arabii au adus cu ei tradiţiile occidentale, în special sistemul de încălzire subterană şi gradarea treptată a temperaturii. Aportul romano-bizantin a fost combinat cu tradiţia constructivă orientală, unde clădirile cu plan compact, în special cruciform, rezistau mai bine la seisme. În timpul turcilor selgiucizi este elaborat tipul de baie hammam, care funcţional şi arhitectural prezintă creaţii originale, independente de prototipul care le-a influenţat, astfel încât nu poate fi recunoscută o legătură genetică între aceste tipuri de băi – oriental şi occidental. De aici baia-hammam s-a răspândit în Caucaz, inclusiv în Armenia, dar în Asia Centrală acest tip de baie a fost adus după cataclismul mongol.

În nici un areal cultural arabo-musulman, cu excepţia Anatoliei, băile nu erau construite cu secţii identic soluţionate pentru ambele sexe. Din analiza băilor hammam din Anatolia, se observă că trecerea la dublarea secţiilor soluţionate identic pentru ambele sexe, a avut loc în prima jumătate a secolului al XIV-lea.

Apoditeriumul băilor orientale este variat după forme, în funcţie de tradiţiile locale. Numai în băile turceşti şi azerbaidjane acest compartiment, care în Orient corespunde utilizării băilor ca centre de comunicare, formează cel mai mare volum din compoziţia lor fiind o expresie a funcţiei lor obşteşti, spre deosebire de celelalte încăperi cu utilizare igienică specială.  La Orheiul Vechi baia a fost încununată cu o compoziţie de cupole semisferice, încăperea pentru kaif  însumând lăţimea întregii secţii.

Aducţiunea apei în băile din Asia Centrală şi în Armenia nu este practicată. În acest areal apa este luată cu căuşele direct din cisterne. Aducţiunea apei prin ţevi din ceramică era specifică doar băilor turceşti şi azerbaidjane, distribuirea apei făcându-se prin robinete separate pentru apa caldă şi rece.

Din analiza tehnologică şi planimetrică efectuată reiese că centrul de influenţă a fost Asia Mică, construcţia băii II fiind un produs al meşterilor din Anatolia.

Bibliografie:

  1. Г. Д. Смирнов, Археологические исследования Старого Орхея, în КСИИМК, 1954, ed. 56, p. 29-30;
  2. Г. Д.Смирнов, Из истории Старого Орхея, în ИМФ, 1960, 4 (70), p. 79;
  3. П. П. Бырня, Э. Д. Зиливинская, Бани Старого Орхея, în СПДПМ, Chişinău, Editura  Ştiinţa, 1988, p.14-28;
  4. А. Х. Tорaманян, Армянские архитектурные памятники Молдавии ХIV века, în II Международный симпозиум по армянскому искусству, Еrеvаn, 1978, p. 9-10;
  5. А. Х. Tорaманян, Зодчество Молдавии Х – начало ХХ вв. и его связи с архитектурой Закавказья, Rezumatul tezei de dr. hab. în arh.,  Leningrad, 1973;
  6. Bârnea P., Reaboi T., Arhitectura monumentală a Oraşului Nou (Şehr al-Gadid), în Memoria Antiqvitatis, t. XX, 1995, p. 261-267;
  7. Бырня П. П., Рябой Т. Ф., Монументальная архитектура золотоордынского города ХIV в. Шехр ал-Джедид, în РА, 1997,nr. 2, p. 91-103.
  8. T. Nesterova; Situl Orheiul Vechi. Monumente de arhitectură, Chişinău, Editura Epigraf, p. 58-62.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *