Despre noi

Apele Rezervației Orheiul Vechi
 

Rezervaţia Orheiul Vechi beneficiază de resurse naturale acvifere foarte bogate, acestea reprezentând un element esenţial al complexului respectiv, care prin mijloace specifice au fost valorificate de către om din cele mai vechi timpuri, constituind astfel, un alt tip de îmbinare a fenomenului natural cu cel cultural.

Necesităţile practice, l-au impus pe omul din zona Orheiului Vechi, să inventeze şi să construiască diverse sisteme tehnice pentru extragerea apei potabile, acestea având forma fântânilor de diferite tipuri şi adâncimi sau de izvoare amenajate.

Prin sistemele tehnice de extragere a apei potabile Rezervaţia Orheiul Vechi denotă încă o legătură fundamentală a omului cu natura, care izvorăşte din timpuri imemorabile, în formele sale primare fiind vie în zona dată până în prezent.

Din punct de vedere hidrogeologic zona Orheiului Vechi este parte componentă a bazinului artezian moldovenesc. În limitele complexului istorico-natural de Orheiul Vechi se evidenţiază şase orizonturi acvifere:

1.      Orizontul din depozitele aluviale, aluvial-deluviale de vârstă holocenă (al-adQIV).

Sunt ape dulci cu mineralizarea sub 1 g/l, lipsite de presiune, aflate în depozitele albiei majore a râului Răut, la o adâncime de 0,0-8,0 m. Orizontul este prezent sub formă de izvoare în malul albiei minore a Răutului cu 0,4 m mai sus de nivelul apelor medii şi de câteva fântâni părăsite din satul Morovaia.

2.      Orizontul din depozitele aluviale de vârstă Eopleistocen–Pleistocenul superior (alE-QIII).

Sunt ape cu mineralizarea de 0,3-1,0 g/l, atribuite la apele hidrocarbonate şi hidrocarbonat-sulfatice cu predominarea ionilor de sodiu şi magneziu. Orizontul acvifer co o grosime medie de 2,0-5,0 m este prezent pe versanţii văii Răutului, în depozitele din aleurite argiloase, nisipuri şi pietriş ale teraselor nr. I-IV şi VII-IX, la adâncimea de 0,5-12,0 m. Acest orizont este depistat de majoritatea fântânilor de apă potabilă din satele Butuceni, Trebujeni şi Morovaia.

3.      Ape sporadice din depozitele eluviale, eluvial-deluviale de vârsta Pliocenului superior-Holocenă (e, ed, N23-QIV).

Sunt prezente în aria interfluviilor, în partea superioară a versanţilor, în corpurile alunecărilor de teren, fiind încadrat în aleurite argiloase la adâncimea de 0,6-11,8 m.

4.      Orizontul acvifer din rocile aluviale ale Pliocenului superior (aN22-3).

Sunt ape fără presiune, cu un grad de mineralizare de 1,5 g/l atribuite la clasa apelor hidrocarbonat-sodice, prezente în aluviul teraselor nr. X-XI, având o grosime de 0,70-1,22 m. Orizontul acvifer este documentat prin fântâni de apă potabilă din preajma satului Maşcăuţi (adâncimea 1,65-3,0 m) şi sonda arteziană din satul Trebujeni (adâncimea 37,3 m).

5.      Orizontul acvifer din rocile pachetului III al Sarmaţianului mediu (N1S23).

Sunt ape din depozite de nisip, aleiuri şi argile, documentate în Fântâna nr. 1 din satul Trebujeni aflată la altitudinea absolută de 50 m, adâncimea până la oglinda apei constituind 41,0 m, iar grosimea stratului acvifer fiind de 6,0 m.

6.      Orizontul acvifer al Sarmaţianului mediu şi inferior (N1S1– N1S22).

Sunt ape recifale, atribuite la clasa apelor hidrocarbonatice şi hidrocarbonat-sulfatice cu sodiu şi sodiu şi magneziu, depozitate în calcare, nisipuri şi gresii din partea inferioară a versanţilor văii Răutului din pachetul nr. II al Sarmaţianului mediu. Sunt ape ascensionale, documentate în Izvorul nr. 1 de lângă satul Butuceni cu un debit de circa 10,0 l/s şi Izvorul nr. 2 de lângă satul Trebujeni cu un debit de circa 10,0 l/s.

© Dr. Lazar Chirica

Solurile Rezervației Orheiul Vechi
 

Rezervaţia Orheiul Vechi beneficiază de diversitate pedologică, care se manifestă prin prezenţa mai multor tipuri de soluri, printre care se evidenţiază cernoziomuri grase, care fiind tipice pentru spaţiul pruto-nistrean se impun drept unice pe plan european.

Originalitatea pedologică a Rezervaţiei este condiţionată şi de faptul amplasării specifice a acestuia. Or, din punct de vedere pedologic zona respectivă se află la intersecţia a trei fâşiii de soluri: cernoziomuri molice, cernoziomuri levigate şi cernoziomuri slab humiferice.

În zona Orheiului Vechi sunt identificate următoarele tipuri de soluri:

  1. Soluri aluviale, stratificate lut-nispoase şi lutoase, se întâlnesc în lunca râului Răut,
  2. Soluri deluviale formate în perioada halocenului predomină pe suprafaţa teraselor cuaternare (nr. 1-4) ale râului Răut, inclusiv pe suprafaţa promontoriului Peştera,
  3. Soluri humico-carbonate (rezidele) predomină pe suprafaţa versanţilor râului Răut,
  4. Soluri (cernoziomuri) levigate grase se întâlnesc pe terasele înalte (nr. 7-11) ale râului Nistru,
  5. Soluri cenuşii de pădure se întâlnesc în spaţiile silvice.

©  Dr. Lazar Chirica

Flora Rezervației Orheiul Vechi
 

Originalitatea şi unicitatea Rezervaţiei Orheiul Vechi este ilustrată în mod elocvent prin floră, vegetaţie şi ecosisteme.

În cadrul respectiv este prezentă o diversitate de specii vegetale rare, care denotă originalitate pe plan regional şi european, dovadă a acestui fapt fiind prezenţa unui important număr de plante din regiune în Cartea Roşie a Republicii Moldova, Cărţile Roşii ale ţărilor limitrofe (România şi Ucraina) şi în Lista Roşie a Europei.

Originalitatea vegetaţiei din cadrul Rezervaţiei Orheiul Vechi rezidă din faptul amplasării ei într-o regiune specifică de stâncării, aflată la intersecţia zonei silvice cu acelea de stepă şi silvostepă, particularitate ce a determinat formarea în acest spaţiu a covorului vegetal foarte variat şi a diversităţii de ecosisteme.

În cadrul Rezervaţiei sunt prezente o gamă largă de ecosisteme inclusiv: ecosisteme naturale (păduri, stepe, lunci, stâncării, acvatice) şi antropice (agrocenoze şi localităţi).

Pădurile, reprezentate prin patru trupuri compacte aflate în zona obiectivului (Mihăilaşa, Selitra, Rotunda, Ţiganca), două trupuri de păduri aflate în zona tampon (Bacota şi Împuţita) şi câteva masive mai mici, ocupă spaţii de versant sau de podiş; pajiştile de stepă – se întâlnesc pe terase argiloase din eopleistocen; pajiştile de luncă – în albia majoră a Răutului din halocen; stâncăriile – pe versanţii sarmaţianului mijlociu; apa râului – în defileul de calcar al sarmaţianului mijlociu – baza de eroziune fiind sarmaţianul inferior; agrocenozele – pe terasele acoperite cu cernoziom format în perioada halocenului, iar satele actuale (Trebujeni, Butuceni şi Morovaia) – pe terasele Răutului (nr. 1-4) şi Nistrului (nr. 7-11).

În corespundere cu specificul zonei, complexul Orheiul Vechi beneficiază de vegetaţie foarte variată. Se evidenţiază cinci tipuri de vegetaţie: a pădurilor mezofile şi xerofile; a pajiştilor xerofile din sectorul de stepă; a pajiştilor mezofile şi mlăştinoase din sectorul de luncă; saxicol din sectorul petrofil şi a agrocenozelor din spaţii culturale.

Regnul vegetal din zona Orheiului Vechi include peste 500 specii de plante vasculare superioare, dintre care 66 sunt specii rare, iar 13 – specii periclitate. 

Tabelul nr.1. Date statistice privind reprezentarea speciilor de plante periclitate din zona Orheiului Vechi după ecosisteme (plante spontane).

Ecosisteme

Specii plante superioare

Rare

Periclitate

CRMd

LREu

LRRo

CRUc

Păduri

150

18

4

9

1

1

1

Pajişti de stepă, xerofile

100

32

4

4

1

19

6

Pajişti de luncă, plante mezofite

74

1

0

0

0

0

0

Stâncării, saxicole

200

15

5

7

2

1

0

Total

524

66

13

20

4

21

7

Abrevieri: CRMd – Cartea Roşie a Moldovei, LREu – Lista Roşie a Europei, LRRo – Lista Roşie a României, CRUc – Cartea Roşie a Ucrainei

Sectorul silvic cuprinde peste 150 specii de plante vasculare, printre care sunt 18 plante rare luate sub ocrotirea statului, inclusiv 9 specii cuprinse în Cartea Roşie a Moldovei şi câte o specie cuprinsă în Lista Roşie a Europei, Lista Roşie a României şi Cartea Roşie a Ucrainei.

Tabelul nr.2. Lista speciilor de plante rare din sectorul de pădure din zona Orheiului Vechi

Nr

 

Specii de plante

 

Ecosisteme

 

Categoria

Cartea/Lista Roşie

Moldova

Europa

România

Ucraina

1

Aconitum lasiostomum Schult. et Schult fil..

Omag

Pădure

IV

R

 

 

 

 

2

Asparagus tenuifolis Lam.,

Sparanghel

Pădure

II

E

 

 

 

 

3

Doronicum hungaricum Reichenb. Fil,

Iarba ciutei

Pădure

 

Rt

+

 

 

 

4

Dryopterius filix-mas L.

Feriga bărbătească

Pădure

 

 

 

 

 

 

5

Fritilaria meleagroides Patrin ex Schult et Schul fil.,

Laleaua pestriţă

Pădure

IV

R

+

 

 

 

6

Galanthus nivalis L.,

Ghiocel alb

Pădure

III

V

+

 

 

 

7

Hypericum montanum L.,

Sunătoare

Pădure

IV

R

 

 

 

 

8

Lilium martagon L.,

Crin de pădure

Pădure

 

K

+

+

 

 

9

Lunaria annua L.,

Pana zburătorului

Pădure

III

V

+

 

 

 

10

Omphaloides scorpioides (Haenke) Schrauk.

Omfaloides spiralat

Pădure

 

 

 

 

+

 

11

Ophioglossum vulgatum L.

Limba şarpelui

Pădure

I

Ex

+

 

 

 

12

Ornithogalum boucheanum (Kuth.)Aschers.

Celnuşa Buse

Pădure

 

Rt

 

 

 

+

13

Polypodium vulgare

Iarba dulce

Pădure

 

 

 

 

 

 

14

Sorbus domestica L.,

Scoruş

Pădure

IV

R

+

 

 

 

15

Sorbus torminalis Crantz.,

Sorb

Pădure

 

Rt

 

 

 

 

16

Staphylea pinnata L.,

Clocotiş

Pădure

IV

R

+

 

 

 

17

Tulipa biebersteiniana Schult et Schult fil.,

Lalea de pădure

Pădure

IV

R

 

 

 

 

18

Viburnum opulus L.,

Călin

Pădure

 

Rt

+

 

 

 

 

Notă: Categoriile de raritate a speciilor: I – specie disparuta (Extinct-Ex); II – specie periclitata (End angered – E); III – specie vulnerabila (Vulnerabil – V); IV – specie rara (Rare – R); V – specie nedeterminata (Indetermined – I); VI – Specie devenita nepericlitata (Out of danger – O); VII – specie insuficient cunoscuta (Insuffucuentic known – k); VIII – specie nepericlitata (Restockable tribes – Rt).

În cadrul sectorului silvic se evidenţiază păduri mezofile zonale alcătuite din stejar pedunculat şi carpen obişnuit; păduri umede azonale, alcătuite din plop alb, cu stejar pedunculat, ulm foleaceu şi frasin; păduri termofile, alcătuite din stejar, frasin, arţar şi scumpie; precum şi păduri de salcâm.

Sectorul de stepă include peste 100 de plante xerofile superioare, printre care sunt 32 specii rare ocrotite de stat, inclusiv 4 în Cartea Roşie a Moldovei, una în Lista Roşie a Europei, 19 în Lista Roşie a României şi 6 în Cartea Roşie a Ucrainei (Tabel nr. 3). 

Tabelul nr.3. Lista speciilor de plante rare din sectorul de stepă din zona Orheiului Vechi

Nr

 

Specii de plante

 

Ecosisteme

 

Categoria

Cartea/Lista Roşie

Moldova

Europa

România

Ucraina

1

Adonis vernalis L.

Ruşcuţa

Stepă

III

V

 

+

 

 

 

2

Amygdalus nana L.

Migdal pitic

Stepă

II

E

 

+

 

 

 

3

Asparagus officinalis L

Sparanghel medicinal

Stepă

II

E

+

 

 

 

+

4

Asparagus verticillatus L.

Sparanghel vertivilat

Stepă

VIII

Rt

 

 

+

 

5

Astragalus albidus Waldst. Et Kit.

Coşaci

Stepă

IV

R

 

 

 

 

6

Campanula macrostachya Waldst. Et Kit.

Clopoţei

Stepă

 

 

 

 

+

 

7

Caragana frutex (L.) C.Koch.

Caragană pitică

Stepă

 

 

 

 

+

 

8

Carex supina Willd. Ex Wahlenb.

Rogoz prostrat

Stepă

 

 

 

 

 

+

 

9

Centaurea marschalliana Spreng.

Albăstriţă Marşal (centaurea)

Stepă

 

 

 

 

+

 

10

Cephalaria uralensis (Murr.) Schrad. Ex Roem. Et. Schult.

Sipică de-Ural

Stepă

 

 

 

 

+

 

11

Clematis integrifolia

Clocoţel

Stepă

 

 

 

 

 

 

12

Crocus reticulatus Stev. Ex Adams

Şofrănel

Stepă

II

E

 

 

+

 

+

13

Goniolimon besserianum (Schult.) Kusn.

Apărătoare

Stepă

IV

R

 

 

 

 

14

Gypsophila collina Stev. Ex Ser.

Ghipsoriţă de-colină

Stepă

 

 

 

 

+

 

15

Gypsophila glomerata Pall.

Ghipsorită

Stepă

IV

R

+

 

 

 

16

Helichryssum arenarium L. Moench.

Imortelă

Stepă

 

 

 

 

 

 

17

Hyacinthella leucophaea (C.Koch) Schur)

Zambilă

Stepă

 

Rt

 

 

+

 

18

Iris pumila L. şi I. Variegata L.

Stânjenei

Stepă

VIII

Rt

 

 

 

 

19

Koeleria lobata (Bieb.) Roem. et Schult.

Coleria lobată

Stepă

 

 

 

 

+

 

20

Lathyrus pannonicus (Jacq.) Garcke

Linte panonică

Stepă

 

 

 

 

+

 

21

Muscari neglectum Guss.

Muscăriţă

Stepă

 

 

 

 

+

 

22

Pulsatilla montana (Goppe) Reichenb.

Dediţel montan

Stepă

IV

R

 

+

 

 

23

Salvia aethiopis L.

Şarlai

Stepă

 

 

 

 

+

 

24

Silene boristenica (Grun.) Walters.

Guşa nipreană

Stepă

 

 

 

 

+

 

25

Silene nutans L.

Guşa porumbarului nutantă

Stepă

 

 

 

 

+

 

26

Stipa capillata L.,

Pănuşiţă

Stepă

 

 

 

 

 

+

27

Stipa pennata L.,

Negara neagră

Stepă

 

Rt

 

 

+

+

28

Stipa pulcherrima C.Koch.,

Negara frumoasa

Stepă

 

Rt

 

 

 

+

29

Stipa tirsa Stev

Negară

Stepă

 

 

 

 

 

+

30

Stipa ucrainica P. Smirn.

Negara ucrainenă

Stepă

 

Rt

 

 

+

 

31

Symphitum tauricum Willd.

Tatăneasa

Stepă

 

 

 

 

+

 

32

Trinia multicaulis (Poia.) Schichk.

Trinie multicaulă

Stepă

 

 

 

 

+

 

Pajiştile mezofite sunt mai puţin diversificate unde s-a menţionat prezenţa a 74 specii de plante spontane printre care se evidenţiază o singură specie de plantă rară – ceapa anguloasă – Allium angulosum L. (categoria a IV-a).

Flora saxicolă sau de stâncării este cea mai completă şi cuprinde aproape 200 specii de plante spontane, din care sunt 15 plante rare, inclusiv 7 specii cuprinse în Cartea Roşie a Moldovei, două specii cuprinse în Lista Roşie a Europei şi o specie cuprinsă în Lista Roşie a României (v. tabelul nr. 4).

Tabelul nr.4. Lista speciilor de plante rare din sectorul de stâncării din zona Orheiului Vechi

Nr

Specii de plante

Ecosisteme

Categoria

Cartea/Lista Roşie

Moldova

Europa

România

Ucraina

1

Alyssum gmelinii Jord

Albiţă

Stâncării

 

 

 

 

 

 

2

Anchusa gmelinii Ledel.

Miruţă Gmelin

Stâncării

 

 

 

 

+

 

3

Aspleanium trichomanes L.

Acul pământului

Stâncării

 

Rt

+

 

 

 

4

Asplenium ruta-muraria L.

Spinarea lupului

Stâncării

 

Rt

 

 

 

 

5

Aurinia saxatilus (L.)Desv.

Aurinia

Stâncării

 

Rt

+

 

 

 

6

Carex alba

Rogoz alb

Stâncării

 

 

 

 

 

 

7

Cotoneaster melanocarpus Fisch. Ex Blytt.

Bârcoace neagră

Stâncării

IV

R

 

 

 

 

8

Cystopteris fragalis (L.) Bernh.

Feriga de stâncă

Stâncării

 

Rt

 

 

 

 

9

Endopyrenium hepaticum L.

Endopyrenium hepatic

Stâncării

II

E

+

 

 

 

10

Genista tetragona Bess.,

Drobişor

Stâncării

II

E

+

+

 

 

11

Helichryssum arenarium (L.) Moench

Imortelă

Stâncării

II

E

 

 

 

 

12

Hesperis tristis L.

Nopticoasă

Stâncării

 

 

 

 

 

 

13

Paronychia cephalotes (Bieb.)Bess.

Paronihie

Stâncării

II

E

+

 

 

 

14

Schivereckia podolica (Bess. Andry. Ex. DC.

Şeverechie

Stâncării

IV

R

+

+

 

 

15

Sempervivum ruthenicum Schn.

Urechelniţa

Stâncării

II

E

+

 

 

 

Semiarboretul – drobişor (Genista tetragona Bess.) este o specie endemă care s-a format pe şisturile de calcar a sarmaţianului mijlociu. Specialiştii în domeniu califică complexul ecositemic saxicol din zona respectivă drept un remediu prielnic pentru formarea speciilor noi de plante superioare (vasculare).

În linii generale în zona Orheiului Vechi sunt înregistrate 19 specii de plante vasculare cuprinse în Cartea Roşie a Moldovei (2001), 4 specii – cuprinse în Lista Roşie a Europei, 21 specii – în Lista Roşie a României (1994) şi 7 – în Cartea Roşie a Ucrainei (1996).

Printre plantele vasculare din zona Orheiului Vechi în mod special se remarcă patru specii: Drobişor (Genista tetragona Besser), Şiverechia (Schivereckia podolica (Besser) Andrz.), Degiţel (Pulsatilla grandis Wend.) şi Crin de pădure (Lilium martagon L.) toate acestea fiind cuprinse în Lista Roşie a Europei.

În cadrul zonei Orheiul Vechi, vegetaţia zonală este constituită din păduri mezofile – cuprinse în associaţiile Querco(roboris)-Carpinetum (Soo et Pocs 1957) şi Querco(roboris)-Fraxinetum (excelsior) (Гейдеман и.др., 1964); pajiştile cu ierburi xerofile – prezente prin associaţiile primare – Stipetum capillati (Soo 1942) şi Stipetum pulcherrimae (Soo 1942); precum şi pajişti de stepe secundare ass. Bothriochloetum ischaemi (Krist 1937; Pop 1977).

Vegetaţia azonală din spaţiul Orheiului Vechi se prezintă cu pajişti mezo-herofile din ass. Agrostetum stoloniferae Soo (1933; 1971), precum şi a celor cu habitat mlăştinos – ass. Phragmitetum communisae (Gams 1927; Schmale 1939).

Pădurile de stâncării, bine prezente pe malurile calcaroase şi priporoase ale râului Răut constituie fitocenose din ass. Cornoso-Cerasietum mahalebaea n.n., precum şi Genisto tetragonae – Seselietum peucedanifolii n.n cu facies Pulsatillosum sp. n.n. (Pânzaru 2006).

Rezervaţia Orheiul Vechi se află la hotarul estic al districtului geobotanic de păduri mezofile situat pe Platoul Moldovei Centrale. Aceste păduri de origine Central Europeană sunt constituite din stejărete, situate la cele mai joase altitudini în relief – până la 200 m, gorunete (altitudini medii – 200-300m) şi fagete (300-430 m). Aceste păduri zonale sunt puternic influenţate de vegetaţia pajiştilor xerofile a districtului geobotanic – pajişti de stepe asiatice, care face hotar în valea r. Nistru.

În partea de nord-est a Rezervaţiei  Orheiul Vechi, pe cursul de mijloc al Văii Morova este amplasată Pădurea Ţigancii cu suprafaţa de 505,24 ha. Spre nord-est se află Pădurea Rotunda cu o suprafaţă de 166,47 ha şi Pădurea Împuţita cu suprafaţa de 224,12 ha, iar în partea de sud-vest a Rezervaţiei  este amplasată Pădurea Bacota cu o suprafaţă de 209,75 ha.

În partea de nord-vest a Complexului Orheiul Vechi, este amplasată rezervaţia peisagistică Trebujeni cu o suprafaţă totală de 450,4 ha, aflată în Gestiunea Gospodăriei Silvice de Stat Orhei.

Rezervaţia peisajeră este alcătuită din două componente: trupul de pădure Trebujeni, aflat pe promontoriul Mihăilaşa cu o suprafaţă de 243,1 ha, care ţine de Ocolul Silvic de Stat Ivancea (parcelele nr. 31, 32, 34, 35 şi 37) şi trupul de pădure Jeloboc-Furceni, din defileul Selitra cu o suprafaţă de 207,3 ha, care face parte din Ocolul silvic de Stat Susleni (parcelele nr. 51, 52). În gestiunea Primăriei comunei Trebujeni se află 64 ha pădure de la poalele promontoriului Mihăilaşa.

 Flora din trupul de pădure Trebujeni de pe promontoriul Mihăilaşa este destul de diversă, fiind alcătuită din specii de plante din geoelementul silvic mezofit Central European – 107,2 ha, păduri mai uscate (termofile) cu suprafaţa de 68,6 ha, păduri cu vegetaţie de stâncării – 23,8 ha şi păduri de salcâm – 33 ha. Se mai întâlneşte vegetaţia de pajişti xerofile cu suprafaţa de 10,5 ha de stepă.

Pe teritoriul braniştii Trebujeni cresc 25 specii de arbori, 12 specii de arbuşti, o specie de liane şi 31 de specii de plante rare. Se întâlnesc următoarele asociaţii vegetale:

Pădure subaridă de stejar. Arboretul e format dintr-un etaj constituit din stejarul obişnuit (Quercus robur L.), uneori în amestec cu frasin (Fraxinus excelsior L.), cireş (Cerasus avium L.) şi ulm (Ulmus glabra Huds.). Stratul arbustiv are o componenţă floristică variată, speciile cele mai frecvente sunt: scumpia (Cotinus coggygria), dîrmosul (Viburnum lantana L.) şi porumbarul (Prunus spinosa L). Pătura ierboasă include numeroase specii xerofite: rogoz (Carex brevicollis), sparanghel (Asparagus tenuifolius Lam.), stînjenel (Iris variegata L.), rocoţel (Stellaria holosteia L.), mărgică (Melica uniflora) etc.

Pădure de stejar pe stâncărie. Arboretul este etajat. În etajul I – predomină stejarul (Quercus robur L.), însoţit pe alocuri de gorun (Quercus petraea Liebl.). Printre esenţele mixte se întîlneşte cireşul (Cerasus avium L.), carpenul (Carpinus betulus L), frasinul (Fraxinus excelsior L.) etc. Etajul II este reprezentat prin arbori solitari de jugastru (Acer campestre L.) şi păr (Pyrus pyraster). Etajul III sau arbustiv e alcătuit din scumpie (Cotinus coggygria), dîrmoz (Viburnum lantana L.), dracilă (Berberis vulgaris L.) şi corn (Cornus mas L.). Etajul IV sau pătura ierboasă e reprezentată de rocoţel (Stellaria holostea L.), mărgică (Melica uniflora), toporaş (Viola odorata L.), rogoz de dumbravă (Carex brevicollis), firuţă (Poa nemoralis) şi lăcrimioară (Convallaria majalis L.).

Pădure subaridă de gorun pe stâncărie. Specificul acestui tip de pădure e faptul că edificator al fitocenozelor este gorunul (Quercus petraea Liebl.). Rolul de specii însoţitoare îi revine arţarului tătăresc, frasinului, teiului, ulmului şi părului de pădure. Subarboretul, reprezentat neuniform, e format din scumpie, corn, păducel, dîrmoz, sînger, lemn moale şi lemn rîios. Pătura ierboasă e reprezentată de fragi (Fragaria campestris), crînceş (Geum urbanum), sparanghel (Asparagus tenuifolius Lam.), coada şoaricelui (Achillea sp.) şi firuţă (Poa nemoralis).

Pădure reavănă de stejar cu arţar şi carpen. În arboret predomină stejarul obişnuit, carpenul, însoţit adesea de teiul roşu. Etajul II, slab diferenţiat, e format din exemplare solitare de jugastru, foarte rar păr pădureţ şi măr pădureţ. Etajul III, bine dezvoltat, e alcătuit din corn, sânger, alun şi salbă moale. Etajul IV sau stratul ierbos e constituit din grîuşor (Ficaria verna Huds.), toporaş mirositor (Viola odorata L.), urzică moartă (Lamium purpureum), piciorul caprei (Aegopodium podagraria L.) şi popivnic (Asarum europaeum L.).

Pădurea artificială de pin ocupă o suprafaţă mică. Etajul I este format din pin (Pinus sylvestris). Etajul II lipseşte, însă ici-colo creşte arţarul tătăresc (Acer tataricum L.). Stratul ierbos acoperă 20-40% din pădure şi include următoarele specii: antonica (Chaerophyllum tenulan), păpălăul (Physalis akkekengi), salvia (Salvia verticilata) şi jugărelul (Teucrium chamaedrys).

Din cele 31 specii de plante rare înregistrate în braniştea Trebujeni, 29 sunt luate sub protecţia statului; 4 specii – Paronychia cephalotes (Bieb.) Bess., Schiverekia podolica (Bess) Andrz., Fritillaria meleagroides Patrin ex Schult, Sorbus domestica L. – sunt incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova, iar două specii – Lilium martagon L. şi Schiverekia podolica (Bess.) Andrz. – se află în Lista Roşie a Europei. 

© Dr. Ştefan Lazu