Română      Русский      English
Prima pagină  »  Patrimoniu cultural  »  Arhitectura medievală
Arhitectura medievală
Citadela medievală

În perioada medievală aşezarea de la Orheiul Vechi s-a impus în postura dublă de oraş-cetate. Această particularitate se datora faptului că spaţiul cetăţii şi cel al oraşului coincideau, oraşul reprezentând o ce­ta­te, iar cetatea fiind în acelaşi timp un oraş. Teritoriul oraşului Orhei şi respectiv incinta cetăţii Orheiului ocupau suprafaţa promontoriului Peştere, acesta din urmă fiind apărat dinspre nord, est şi sud de ma­lu­rile abrupte şi apa Răutului, iar dinspre vest de două valuri imense de pământ cu şanţuri adiacente. Elementul central al cetăţii şi respectiv al oraşului Orhei era citadela de piatră, care reprezenta sediul admi­nis­traţiei şi conducerii militare locale.

Citadela de piatră era amplasată în partea superioară a promon­to­riu­lui, fiind mărginită dinspre nord de malul abrupt al râului. Com­ple­xul dat reprezenta o construcţie de formă trapezoidală cu deschiderea porţii pe mijlocul laturii de sud. Avea patru turnuri pline la colţuri, trei contraforturi semiovale pe laturile de vest, sud, est şi două contraforturi trapezoidale pe latura de nord. Dimensiunile citadelei: latura de nord – 127,08 m, latura de sud – 121,86 m, latura de vest – 106,97 m, latura de est 92,26, lăţimea zi­du­lui – 1,70-1,86 m, diametrul turnurilor – 3,0-3,20 m. Dimensiunile in­cin­tei: nord – 124,30 m, sud – 118,19 m, vest – 103,34 m, est – 88,66 m.

În anul 1946 zidurile citadelei erau demolate până la nivelul de căl­ca­re al solului şi acoperite cu pământ. Perimetrul acestei construcţii, la data respectivă, se evidenţia după urmele patrulaterului reliefat la suprafaţa solului. În anul 1952 Gh.D. Smirnov a dezvelit fundaţiile citadelei la nivelul solului. În anii 1974-1976 zidul citadelei a fost reconstituit deasupra solului, la înălţimea de 0,50-1,0 m, situaţie păstrată până în prezent.

Investigaţii arheologice în incinta şi în preajma citadelei au fost efectuate de către Gh.D. Smirnov. În rezultatul cercetărilor realizate în anii 1952-1953 autorul a emis ipoteza potrivit căreia citadela de piatră ar fi fost edificată în epoca lui Ştefan cel Mare, în a doua jumătate a se­co­lului XV. În urma săpăturilor din 1954-1957, în legătură cu cercetarea Şanţului de Vest din preajma citadelei, Gh.D. Smirnov obţine un şir de date arheologice, care îl făceau să pre­su­pună că citadela de piatră putea fi construită în secolul XIV.

În anii ’60 citadela de piatră de la Orheiul Vechi a fost studiată de către arhitectul A.Toramanean, care a ajuns la concluzia despre ca­rac­te­rul oriental al acestei construcţii. În opinia cercetătorului citadela de la Orheiul Vechi a fost construită în secolului XIV, în timpul domi­na­ţiei în zonă a Hoardei de Aur, fiind folosită ulterior de către moldoveni.

Opinia lui A.Toramanean, la fel ca şi observaţiile lui Gh.D. Smirnov, n-au fost luate în consideraţie în studiile lui P.P. Bârnea din anii ’80. Autorul din urmă susţinea că citadela de piatră a fost construită din temelie în epoca lui Ştefan cel Mare.

Mai recent, problema citadelei medievale de la Orheiul Vechi a fost rediscutată de către diverşi cercetători – arheologi, arhitecţi, numis­maţi, inclusiv de către I. Hâncu, T. Nesterov, M. Şlapac, P.P. Bârnea, E. Nicolae, Gh.Postică etc.

Ion Hâncu era de părerea că citadela de piatră a fost construită în timpul dominaţiei Hoardei de Aur în scopul protejării unui centru re­li­gios, compus dintr-un palat, moschee şi mausoleu.

Ipoteza privind datarea citadelei de piatră de la Orheiul Vechi în perioada Hoardei de Aur a fost susţinută de către Gh.Postică în baza unor materiale noi, obţinute în timpul săpăturilor arheo­lo­gice din anii 1996-1999.

Opinia privind datarea citadelei de piatră în perioada Hoardei de Aur era susţinută încă din anii ’80 de către T. Nesterov. În lucrările din ultimul timp, în baza cercetărilor de arhitectură comparată, T. Neste­rov pune această construcţie în legătură cu activităţile principelui tă­tar Dimitrie de la sfârşitul anilor ’60 ai secolului XIV.

Datarea citadelei cu secolul XIV a fost susţinută de către Anatol Go­ro­denco, care consideră că Orheiul Vechi pe la 1368-1370 reprezenta re­şedinţa cneazului Dimitrie, iar prin anii ’90 ai secolului XIV – centrul politic al lui Constantin Coriatovici.

În cel mai nou studiu referitor la această problemă, arhitectul Ma­ria­na Şlapac, urmând opinia lui Eugen Nicolae exprimată în cola­bo­ra­re cu Pavel Bârnea într-un manuscris inedit,  a susţinut ideea potrivit că­reia citadela de piatră ar constitui opera voievodului Alexandru cel Bun, realizată în prima etapă a domniei sale, la începutul secolului XIV.

Astfel, pe parcursul ultimilor 50 de ani, cercetătorii au exprimat trei ipoteze cu privire la cronologia citadelei de piatră, aceasta fiind datată cu perioada Hoardei de Aur (Gh. Smirnov, A. To­ra­manean, I. Hâncu, T. Nesterov, Gh. Postică, A. Gorodenco), perioada domniei lui Alexandru cel Bun (E. Nicolae, P. Bârnea, M. Şlapac) şi pe­rioada domniei lui Ştefan cel Mare (Gh.D. Smirnov, P. Bârnea).

În baza descoperirilor arheologice din anii 1996-2001 data edificării citadelei din piatră de la Orheiul Vechi este stabilită în ultima perioadă a do­mi­naţiei Hoardei de Aur în ţinutul pruto-nistrean, între anii 1366-1369.

În conformitate cu materialul arheologic obţinut, se poate afirma fără echivoc că citadela din piatră de la Orheiul Vechi, la etapa edifi­că­rii, reprezenta îngrăditura din jurul cunoscutului „palat” din incintă, nominalizat în literatură drept „palatul pârcălabului”, formând împre­ună un complex.

„Palatul” din cadrul citadelei este definit de către unii cercetători drept hanaka (mănăstire), în timp ce alţi specialişti îl definesc drept casa feudală (conac).

Remarcând discuţiile din ultimii ani purtate în literatura de specia­li­tate cu privire la problema abordată, trebuie de remarcat totuşi că în sta­diul actual al cercetărilor, când imaginea arheologică a complexului este umbrită de lipsa celui mai important set de documente de teren din săpăturile anilor 50 ai secolului XX, fără investigaţii noi în sectorul res­pectiv, este foarte dificil a stabili cât de cât exact caracterul iniţial al „palatului” din cadrul citadelei de pe Răut. În acelaşi timp,  având în vedere ultimele rezultate arheologice, potrivit cărora citadela din pia­tră din jurul „palatului” este datată cu siguranţă în ultima fază a dominaţiei în ţinut a Hoardei de Aur, ideea despre caracterul social-politic al construcţiei nominalizate devine destul de verosimilă.

Prezenţa în perioada respectivă a unei autorităţi politice de impor­tan­ţă regională în oraşul de pe Răut este documentată de descoperirile mo­netare de la Orheiul Vechi. Or, cercetările numismatice realizate de către Svetlana Janina şi Eugen Nicolae au demonstrat că în aşezarea res­pectivă, între anii 1363-1369 a funcţionat o monetărie, în cadrul că­reia au fost emise monede proprii de argint şi de aramă. În baza aces­tor monede a fost stabilită denumirea oraşului oriental din valea Rău­tului şi unele date referitoare la conducătorii politici din localitate, cu­nos­cuţi într-o măsură mai mare sau mai mică şi din documentele scrise ale vremii.

Monedele de la Orheiul Vechi, datate cu anii 1363-1365 (anii 765, 766 ai Hegirei), poartă legenda „Yanghi-Şehr” (Oraşul Nou – în limba tu­ranică), iar cele din 1366-1369 (anii 766-770 ai Hegirei) legenda „Şehr al-Cedid” (Oraşul Nou – în limba arabă). Piesele monetare din anii 1363-1365 poartă pe avers o legendă cu nu­mele conducătorului Hoardei de Aur, Abdallah han. Această desco­pe­rire demonstrează că în perioada indicată în oraşul de pe Răut a sta­ţionat hanul Abdallah, conducător în regiunile vestice ale Hoardei de Aur, care, după eşecul tătarilor de la Sinie Vodî din 1362-1363, făcea încercări zadarnice de a-şi menţine poziţiile în ţinutul pruto-nistrean.

Începând cu anul 1366 la Orheiul Vechi sunt bătute monede cu le­gen­da modificată: varianta turanică a denumirii oraşului este înlocuită cu una în limba arabă, este exclus de pe monede numele hanului Ab­dallah, care pe piesele din anii 1367-1368 este înlocuit cu formula şeyh, iar pe monedele din anii 1368-1369 cu formula amir (emir). Schimbările produse în legenda emi­siunilor monetare indică foarte clar că, în perioada respectivă ta­bloul politic din regiunea pruto-nistreană se schimbă radical, fapt de­ter­minat de tendinţele separatiste ale conducătorilor locali. În acest context, complexul palatin cu zid de piatră de la Or­heiul Vechi, edificat la sfârşitul anilor ’60 ai sec. XIV, vine să re­pre­zin­te un element din cadrul evenimentelor politice desfăşurate în spa­ţiul pruto-nistrean la faza desprinderii spaţiului pruto-nistrean de la Hoarda de Aur.

În legătură cu problema abordată remarcăm opinia lui Eugen Nico­lae despre prezenţa la Orheiul Vechi în anii 1366-1367 a conducăto­rului tătar Kutlabuga, fapt susţinut de către autor în rezultatul unei lecturi recente a monedelor de aramă de tip Şehr al-Cedid. Prezenţa lui Kutlabuga la Orheiul Vechi în perioada care reprezintă limita inferioară posibilă a edificării construcţiei palatine cu zid de piatră ar putea sugera ideea despre edificarea acestui complex de către demnitarul nominalizat.

Cu toate acestea, în opinia noastră, edificarea citadelei de piatră tre­buie legată mai curând de numele emirului Dimitrie, o căpetenie lo­ca­lă a Hoardei de Aur, care în anul 1362-1363 era alături de Kutla­buga şi Koçubey în lupta de la Sinie Vodî împotriva cneazului litua­nian Olgerd.

Nominalizat drept „dominus Demetrius princeps Tartarorum”, acest conducător este pomenit în diploma regelui Ungariei Ludovic I d’Anjou din 22 aprilie 1368 eliberată braşovenilor, prin care se dădea scutire vamală unor negustori străini ce veneau în Regat de undeva de la ră­să­rit, urmând ca în schimb să se permită „trecerea liberă a supuşilor re­gelui în ţara acestui domn Dumitru, principele tătarilor”.

Problema localizării stăpânirii lui Dimitrie i-a preocupat pe cerce­tă­tori de la începutul secolului XX. Reşedinţa lui Dimitrie a fost locali­za­tă în regiunea Cetăţii Albe (N. Iorga, I. Nistor, Gh.I. Brătianu, C.C. Giu­rescu, A.V. Boldur), în nordul Dobrogei (B. Spuler, Şt. Ştefănescu), pe ambele maluri ale Dunării (B. Câmpina, Şt. Ştefănescu, Ş. Papacos­tea), în stepele din sudul Moldovei (P. Parasca). În ultimele dece­nii reşedinţa lui Dimitrie este localizată la Orheiul Vechi. Opinia din ur­mă a fost formulată în anul 1982 de către Victor Spinei şi susţinută mai apoi de către Lia şi Adrian Bă­trâna.

La etapa actuală, principele Dimitrie este recunoscut de către cer­ce­tă­tori drept una şi aceeaşi persoană cu emirul (amir) menţionat pe mo­ne­dele de tip Şehr al-Cedid din anii 1368-1369 de la Orheiul Vechi. Este de subliniat că aceas­tă interpretare, în deceniul din urmă este recunoscută de tot mai mulţi specialişti: E. Nicolae, N. Russev, A. Gorodenco, T. Nesterov, Gh. Pos­tică.

Identificarea lui Dimitrie cu emirul de la Orheiul Vechi este foarte plauzibilă, dat fiind că activitatea acestui principe, desfăşurată în pe­ri­oa­da anilor ’60 ai secolului XIV, corespunde în totalitate cu cronologia arheologică a citadelei de piatră din cadrul acestui sit. În acest caz, ne aflăm în faţa unei coincidenţe a datelor arheologice cu cele nu­mis­ma­ti­ce şi cu documentele scrise. În plus la aceasta se adaugă şi datele de ar­hitectură, care încadrează „citadela” şi „palatul” în şirul con­struc­ţii­lor de tip oriental din perioada Hoardei de Aur.

Având în vedere cele menţionate, construcţia de piatră din jurul pa­la­tului, cunoscută în literatură drept „citadela de piatră a Orheiului Vechi” ar putea fi calificată drept reşedinţa emirului Dimitrie, edi­fi­cată de către acesta în anii 1366-1369, şi care a funcţionat în conti­nua­re, în ultimul sfert al secolului XIV – secolul XV, fiind transformată ul­te­rior în citadela oraşului de pe Răut şi reşedinţa politico-ad­mi­nis­tra­ti­vă şi militară a pârcălabilor de Orhei.

Autor: Dr.hab. Gheorghe Postică




Arhitectura medievală


© 2020 Orheiul Vechi Rezervația Cultural-Naturală
PAGINA ÎN SUS