Română      Русский      English
Prima pagină  »  Istoria  »  Preistoria
Preistoria, cca. 30.000-1.200 ani î.Hr.

1. Paleoliticul superior, 30.000-20.000 ani î.Hr.

Cu circa 30 mii ani în urmă în cuprinsul Peisajului de la Orheiul Vechi, pentru prima dată, s-au aşezat comunităţi umane. Acestea au fost vânători şi culegători de plante. Pe parcursul paleoliticului superior, atât cât, atestă rezultatele cercetărilor arheologice efectuate în zonă, au întemeiat staţiuni de scurtă durată sezonieră. Urmele acestora, au fost documentate în partea superioară a promontoriului Peştera, aflate la o distanţă de cca 300 m una de alta. În perimetrul lor au fost descoperite doar artefacte izolate: unelte finite şi aşchii de silex, precum şi fragmente de oase de animale vânate. În acest context, se constată că locuirile din paleolitic au introdus pentru prima dată componenta antropică în zonă. Totodată, în această perioadă peisajul natural nu a fost afectat în mod semnificativ.

Pe parcursul intervalului de timp între mileniile X-VI î.Hr., atât cât rezultă din cercetările efectuate, Peisajul nu a fost locuit şi exploatat de oameni. De abia, pe parcursul mileniului V î.Hr. în zonă pătrund şi se aşează comunităţi umane.

2. Eneoliticul, mileniul V î.Hr. (cultura Precucuteni-Cucuteni-Tripolie)

În mileniul V î.Hr. în perimetrul Peisajului se aşează primele comunităţi cu un mod de viaţă sedentar, purtători ai culturii Precucuteni-Cucuteni-Tripolie. Această cultură conform opiniei unanime a cercetătorilor, a fost una dintre cele mai evoluate civilizaţii europene a epocii respective. Ea îşi are originea în arealul Carpaţilor Orientali, de unde se răspândeşte spre est până dincolo de Nipru şi vest până în Estul Transilvaniei. Această cultură a evoluat pe parcursul a circa 1600 de ani.

Comunităţile acestei culturi s-au aşezat în două locaţii din perimetrul Peisajului: în partea de est a promontoriului Peştera şi la marginea de vest a promontoriului Butuceni, distanţa între ele fiind de cca 2000,0 m. Oamenii din perioada respectivă au amenajat aşezări de lungă durată, cu locuinţe şi structurii gospodăreşti temeinice, urmele consistente ale acestora fiind bine vizibilă în prezent. Locuinţele au fost amenajate atât la suprafaţa solului cât şi în adâncime. Cele de suprafaţă erau construite din lemn şi lut. Pe locul lor, în prezent se păstrează aglomerări de fragmente de lut ars, cu amprente de structuri de lemn. Fiind cei dintâi agricultori pătrunşi în zonă, locuitorii acestor aşezări au introdus pentru prima dată în peisajul de la Orheiul Vechi specii domestice de plante şi animale. Totodată, prin prelucrarea sistematică a pământului din preajma aşezărilor, precum şi în urma locuirii de durată însoţită de depuneri de deşeuri de origine organică, ei au afectat în mod substanţial solul şi flora sălbatică.

Una dintre consecinţele deosebit de importante ale locuirii şi exploatării agricole a pământului de lungă durată din acea perioadă a fost modificarea esenţială a solului – formarea cernoziomului în defileul Răutului. Prin urmare, comunităţile din perioada eneoliticului, prin modul lor de viaţă şi activitatea economică, au afectat în mod semnificativ peisajul natural de la Orheiul Vechi. Locuirea statornică a comunităţilor Precuteni-Cucuteni-Tripolie s-a materializat prin formarea unor depuneri arheologice consistente. Solul din perimetrul acestor aşezări abundă în cenuşă, lemn ars, numeroase artefacte, oase de animale etc.

În jurul anului 4000 î.Hr. aceste comunităţi sau retras din zonă, iar în jurul anului 3300 î.Hr. această cultura şi-a încetat existenţa. Au urmat circa 2800 de ani în care zona respectivă practic nu a fost locuită. Doar din când în când, în mod sporadic în această zonă poposeau pentru scurtă vreme grupuri de crescători de animale, care pendulau în acea perioadă în căutare de noi păşuni. În acest context, menţionăm că în cuprinsul Peisajului au fost găsite doar câteva elemente izolate de prezenţă umană, printre care fragmente ceramice singulare descoperite fără context în partea inferioară a promontoriului Peştera.

Locuirea statornică în cadrul Peisajului, ca de altfel, în toată zona adiacentă, s-a reluat de abia în jurul anului 1150 î.Hr., odată cu aşezarea comunităţilor din prima epoca a fierului, respectiv culturii Chişinău-Corlăteni (1150-950 î.Hr.). 

© Gheorghe Postică, Valeriu Cavruc



Prima pagină  »  Istoria  »  Preistoria

© 2018 Orheiul Vechi Rezervația Cultural-Naturală
PAGINA ÎN SUS