Română      Русский      English
Prima pagină  »  Istoria  »  Perioada oraşului moldovenesc Orheiul Vechi
Perioada oraşului moldovenesc Orhei, cca. 1370-1540

Evoluţia oraşului medieval

În anii ’70 ai secolului XIV, oraşul medieval de pe promontoriul Peştera a fost integrat în Ţara Moldovei, devenind pe parcurs una dintre cele mai importante cetăţi ale statului. Acest oraş si-a schimbat şi denumirea – în anul 1470 fiind atestat pentru prima data sub numele de Orhei (=”ruinele aşezării mai vechi”).

Pe parcursul existenţei oraşului medieval pe promontoriul Peştera, au fost amenajate numeroase structuri în împrejurimile acestuia. Astfel, în stâncile abrupte ale promontoriului Butuceni şi ale versantului Maşcăuţi au fost amenajate diverse peşteri şi grote. Unele dintre acestea au fost folosite în scopuri religioase (biserici, chilii ale călugărilor creștini grupați în cadrul unor schituri/mănăstiri), altele au fost amenajate drept spații de depozitare, spații de refugiu pentru comunitățile laice locale. În vecinătatea nemijlocită a oraşului moldovenesc, pe terasa superioară a versantului Maşcăuţi, pe locul aşezărilor din perioada medievală timpurie, s-a perpetuat locuirea rurală, ale cărei urme constituie stratul cel mai târziu al sitului respectiv.

Locuirea rupestră pe promontoriul Butuceni

În secolul XV în malul de nord al promontoriului Butuceni a fost înființat un schit rupestru, cunoscut în următoarele secole drept schitul “Trebujenilor” (rectitorit în secolul XVII de pârcălabul Bosie). Totodată, la vest de acest schit, în stâncă, pe un sector cu lungimea de peste 400 m în perioada respectivă, existau multiple grote şi peşteri unele dintre care, probabil, serveau în calitate de chilii pentru călugării sihaştri, iar altele în calitate de adăposturi pentru unii dintre localnici. Este de menţionat, că în prima jumătate a secolului al XVI-lea, promontoriul Butuceni se afla în proprietatea Domnului Ţării Moldovei, fiind din cele mai vechi timpuri parte componentă a moșiei satului care actualmente poarta denumirea Trebujeni.

În aceiaşi perioadă, la circa 400,0 m spre vest de schitul Trebujeni existau o mulţime de complexe rupestre (astăzi sunt circa 80), datate dintr-o perioadă mai veche (posibil din secolele XIII-XIV). Acestea se află în stâncile inaccesibile, aproape verticale, la o altitudine de 25,0-50,0 m mai sus de nivelul Răutului, pe un segment cu lungimea de circa 460,0 m. Unele peşteri şi grote erau utilizate sihaştri, altele de către locuitori în timpuri de restrişte.

Locuirea rurală şi rupestră pe terasa şi versantul Maşcăuţi

În prima jumătate a secolului XV, pe terasa Maşcăuţi, concomitent cu oraşul medieval de pe promontoriul Peştera, exista o aşezare rurală, atestată pentru prima dată într-un document scris în anul 1436 sub denumirea de Macicăuţi. În acelaşi document, în preajma aşezării respective este menţionată şi o prisacă – o cetate amenajată sub formă de palisadă din trunchiuri de copaci înfipţi în pământ. Această aşezare, cel mai probabil, se afla pe locul „Poiana Ciucului”, unde sunt atestate urme arheologice atât din secolul XIV cât şi din secolele XV-XVI. Aici sunt atestate urme de locuinţe, fragmente ceramice şi alte artefacte specifice secolelor XV-XVI. În schimb, urmele prisăcii încă nu au fost atestate arheologic.

În anii 1468-1470, conform documentelor scrise, la poalele versantului Maşcăuţi din preajma complexului rupestru cunoscut sub denumirea de „Chilioare”, pe malul din dreapta al Răutului, în imediata apropiere a acestuia, a fost întemeiat un așezământ monastic cunoscut sub denumirea de “Schitul Macicăuţi” sau “Schitul Pârcălabului Albu”.

În aria de activitate a acestui schit se aflau complexele rupestre de pe versantul omonim („Chilioare”, „Peşterale Ciucului”, „Holm”), apariţia cărora trebuie pusă pe o etapă mai veche.  În vecinătatea imediată a schitului se afla complexul ”Chilioare”, care s-a dezvoltat treptat. În prezent acesta cuprinde 20 încăperi rupestre etajate în 3 niveluri. Cel de-al doilea complex rupestru - „Peşterile Ciucului” se afla la circa 800-900 m spre vest. Cuprindea 29 peşteri şi grote etajate în cinci niveluri. Era amenajat în malul abrupt al Răutului la altitudinea de 60-80 m mai sus de nivelul apei Răutului şi întins pe distanţă de circa 100 m. Cel de-al treilea complex rupestru - „Holm”, se afla la cca 150 m spre vest de „Peșterile Ciucului”. Era compus din câteva grote, care se aflau pe un perete cvasivertical, foarte greu accesibil, la altitudinea d circa 80 m de la apa Răutului. 

Autor: Dr.hab. Gheorghe Postică



Prima pagină  »  Istoria  »  Perioada oraşului moldovenesc Orheiul Vechi

© 2018 Orheiul Vechi Rezervația Cultural-Naturală
PAGINA ÎN SUS