Fauna

Fauna reprezintă un alt element prin care se remarcă originalitatea şi unicitatea Rezervației cultural-naturală „Orheiul Vechi”. Diversitatea hidro-geologică și vegetală a rezervației a determinat dezvoltarea în spațiul respectiv a unei faune destul de variate, care acoperă practic toate nișele ecologice.În cadrul rezervației sunt înregistrate 144 specii faunistice vertebrate şi un număr important de insecte și moluște, toate acestea fiind concentrate în 7 ecosisteme: păduri, pajiști, de stepă, lunci, stâncării, râu, agrocenoze și localități rurale.

  • Nișa ecologică forestieră este populată de 79 specii de vertebrate.
  • Nișa ecologică de stâncărie este populată de 36 specii de vertebrate.
  • Nișa ecologică de stepă este populată de 12 specii de vertebrate.
  • Nișa ecologică de luncă este populată de 13 specii de vertebrate.
  • Nișa ecologică agrară este populată de 29 specii de vertebrate.
  • Nişa ecologică acvatică adăpostește 22 specii de vertebrate.
  • Nişa ecologică antropică este populată de 15 specii de vertebrate.

Fauna din zona rezervației cuprinde mai multe specii rare, ocrotite prin legea de stat a Republicii Moldova, unele dintre acestea fiind înscrise în Cartea Roşie a Republicii Moldova – 20 specii de vertebrate şi 27 specii de insecte, în Lista Roșie a Europei (IUCN) -3 specii, în Lista Convenției de la Berna ca specii periclitate în Europa – 4 specii de șerpi.

Concursul ”Tinerii ambasadori ai Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi”

Apariţia celui de-al doilea număr al Revistei de Arheologie, Antropologie şi Studii Interdisciplinare

Instruirea ghizilor locali conform standardelor WFTGA

Fundația de Binefacere Caritas Moldova