Ordinul Carnivore, Familia Felide
Este o specie de talie mijlocie, arboricolă. Ea uşor poate fi confundată cu pisica domestică dacă nu ţinem cont de unele momente specifice anume pentru ea – îndeosebi vârful cozii nu-i ascuţit ca la cea domestică dar continuă până la sfârşit cu aceeaşi grosime. Are corpul vânjos, membre puternice înzestrate cu gheare ascuţite ce-i dă posibilitate uşor să se urce în copaci. Blana de culoare galbenă-cenuşie, cu dungi negre pe frunte şi pe corp unite pe spate de la cap spre coadă cu o dungă neagră. Partea ventrală are o culoare mai deschisă. În complexul microzonei „Orheiul Vechi” urmele activităţii ei le-am depistat în pădurea de pe malul drept al Răutului. Ea preferă sectoarele cu copaci scorburoși, locurile cu vizuini părăsite unde se ascunde de factorii nefavorabili şi unde îşi poate aduce progenitura. În ecosistemul dat ea se află într-un deficit serios de adăpost din cauza că copacii scorburoşi, de care ea are necesitate continuă sunt lichidaţi, iar stivele de lemn şi movilele de crengi sunt evacuate de populaţia din satele vecine. În aşa mod acestui mamifer îi rămâne să-şi cucerească adăpost pentru a se feri de condiţiile nefavorabile ale naturii luptând cu mult risc cu vulpea ori bursucul în vizuina cărora nevoile o obligă. Pin urmare pisica sălbatică este o specie periclitată şi are nevoie stringent de ajutorul omului pentru a nu o pierde nu numai din patrimoniul faunistic al Rezervaţiei cultural-naturale Orheiul Vechi, dar şi din complexul faunistic al întregii ţării. Este o specie inclusă în Cartea Roşie a R. Moldova. Pentru a o salva este necesar de întreprins unele măsuri biotehnice, care se referă la păstrarea copacilor scorburoşi, unde ea şiar putea găsi adăpost în faţa factorilor climaterici şi ascunde de duşmani şi primăvara să aibă unde naşte puii. Altă măsură constă în amenajarea pe copacii viguroşi a căsuţelor şi scorburilor artificiale de care ea are atât de mult nevoie de ele.
© Nicolai Corcimaru, Nicolai Zubcov