Schitul rupestru Peştera

Schitul rupestru „Peştera” se află la marginea de nord a s. Butuceni, în sectorul nr. 16 al versantului de nord al promontoriului Butuceni, într-un loc greu accesibil; cu circa 250,0 m spre vest de la Biserica Naşterii Maicii Domnului din partea centrală a promontoriului; în malul de sud al r. Răut; în strat de calcar sarmaţian; în partea medie a versantului, în nivelul exocarstic nr. 14, cu circa 10,0-11,0 m mai jos de nivelul actual al promontoriului din regiunea Crucii de piatră.

Complexul monastic este alcătuit din două unităţi de bază: Biserică şi corp de chilii monahale. Dimensiunile generale ale complexului sunt de circa 25,0×8,0-12,0 m (Măsurări conform planului realizat de arh. C. Ranja în 1999). Deasupra complexului monastic, pe suprafaţa promontoriului Butuceni este instalată o cruce din piatră (sec. XVII-XVIII) şi amenajată o Clopotniţă (1820).

Biserica se află la est de chilii. Este construită în baza unor încăperi mai vechi, urmele cărora se proiectează foarte bine în anumite locuri. Este amenajată de-a lungul versantului, fiind compusă din următoarele compartimente: Altar, Naos, Pronaos, Pridvor şi un Gang de acces. Biserica este orientată pe axa vest-est cu o deviere de 20 grade spre sud. Lungimea Bisericii este de 14,7 m, iar lăţimea de 4,0-8,0 m, înălţimea de 2,6-3,5 m.

Altarul se află în la extremitatea de est. Are o formă patrulaterală cu dimensiunile de circa 4,0×2,80 m. În partea centrală a Altarului se află Prestolul amenajat din calcar cruţat sub formă unui cub. În peretele de sud în preajma colţului de sud-vest se află o nişă, care reprezintă „Diaconiconul”, care în anii 1997-1998 a fost adâncită de către călugări. Către anul 1997, „Diaconiconul” avea lăţimea de 1,50 m, adâncimea de 1,0 m şi înălţimea de 2,0 m, de la nivelul podelii. În interiorul „Diaconiconului”, în fiecare dintre cei trei pereţi, erau amenajate câte o nişă cu tavan boltit. Al doilea compartiment al Altarului – „Proscomidia”, contrar canonului creştin, dat fiind imposibilitatea amplasării lui pe latura de nord (datorită grosimii mici a acesteia) vis-a-vis de „Diaconicon”, a fost amenajat în peretele de nord lângă colţul de nord-est. Nişa „Proscomidiei” are lăţimea de 1,50 m, iar adâncimea de 1,75 m, având înălţimea de 2,0 m. În peretele de nord al „Proscomidiei” este un gol de fereastră. În peretele de est al Altarului sunt două nişe pentru icoane. Un alt gol de fereastră se află pe latura de nord a Altarului în partea centrală, vis-a-vis de Prestol. Podeaua Altarului, care în prezent este acoperită cu scândură, către anul 1996 era întretăiată pe axa sud-nord de locaşele coardelor din lemn de la pardoseala din trecut. Pereţii Altarului sunt verticali, tavanul boltit. În pereţii Altarului, la intersecţia cu Naosul, sunt lăcașe în care era prins Iconostasul.

Naosul are o formă patrulaterală cu dimensiunile de circa 6,4×4,6 m. Podeaua este orizontală cu lăcașe paralele de la coardele de lemn ale pardoselii. Comparativ cu Altarul, podeaua Naosului se află cu circa 20 cm mai jos. Tavanul Naosului este boltit. Înălţimea maximală este de 2,70 m. În peretele de nord al Naosului sunt două goluri de ferestre, ferecate cu gratii. Suprafaţa pereţilor şi a tavanului este lucrată cu un instrument dinţat, pe alocuri au fost observate urme de tencuială din lut. Deschiderea dinspre vest a Naosului este divizată în două de către un pilon din calcar cruţat. Cercetările efectuate în anul 2000 au arătat, că iniţial, intrarea din Naos în Pronaos se făcea printr-un gol aflat la nord de pilon, acesta din urmă neexistând la acel moment, dat fiind că partea de sud a peretelui de vest a Naosului era plină, fiind demolată mai târziu pentru a lărgi spaţiul propriu-zis al Bisericii, astfel, fiind cruţat pilonul de calcar, păstrat până în prezent.

Pronaosul reprezintă o încăpere patrulaterală cu dimensiunile 8,0-8,5×4,6-4,8 m şi înălţimea 2,5 m, extinsă spre sud cu circa 3,6 m în comparaţie cu lăţimea Naosului. Podeaua este orizontală, întretăiată de şiruri de lăcaşe ale coardelor din lemn de la pardoseală se află la acelaşi nivel ca şi în Naos. Pereţii sunt verticali, tavanul plat. Accesul în Pronaos se face din trei părţi, ce-a mai veche fiind intrare dinspre nord, urmată de cea dinspre vest şi mai recentă este intrare dinspre sud.

În peretele de nord, lângă colţul de nord-vest se află un gol de intrare (1,0×2,0 m), care duce afară, pe terasa din faţa Mănăstirii. Terasa are o lungime de circa 15,0 m şi o lăţime de 2,0 m. Pe marginea de nord a terasei şi în stânca verticală dinspre vest, au fost identificate locaşe săpate în rocă – urme ale unei construcţii din lemn, care într-o perioadă mai veche au constituit Pridvor închis al Bisericii. În capătul de est al terasei se află vestigiile unei scări de acces, prăbuşite în urma cutremurelor de pământ, de la care s-au păstrat câteva trepte săpate în rocă.

În peretele de vest al Pronaosului, se află un alt gol de intrare, cu înălţimea de circa 2,0 m, lăţimea de 1,0-1,3 m, lungimea de 2,6 m, care duce în complexul de chilii, trecând în continuare în scara cu trepte săpate în stâncă, orientată spre vest, apoi în direcţia nord, unde se află o intrare mai nouă, construită de către călugări după prăbuşirea intrării din capătul de est al terasei din faţa Bisericii. Lungimea scării cu trepte este de circa 4,0 m.

În peretele de sud al Pronaosului se află un gol de intrare, care duce într-un tunel cu ieşirea în partea de sud a promontoriului Butuceni, în faţa actualului sat. Tunelul şi ieşirea respectivă a fost construită în anul 1820 de către locuitorii satului Butuceni, după abandonarea mănăstirii de către călugări. Lungimea tunelului este de circa 25,0 m, lăţimea de circa 1,5 m, iar înălţimea de 2,0-3,55 m.

Pronaosul Bisericii a fost amenajat pe locul unui complex de grote (chilii ?) mai vechi. Acest fapt este demonstrat de urmele unor nişe-grote mai vechi (în total 5 la număr) în peretele de vest al complexului dat, cât şi prezenţa integrală lângă colţul de nord-vest a unei încăperi de acest tip, amenajate la înălţimea de circa 0,40-0,50 m mai sus de podeaua Pronaosului. Încăperea din colţul de nord-vest are forma patrulaterală în plan cu dimensiunile 3,0×1,7 m, pereţii verticali, tavanul plat, înălţimea – 1,5 m.

Complexul de chilii al Mănăstirii „Peştera” se află la vest de Biserică, cu circa 0,60-0,70 m mai sus, fiind legată de aceasta prin coridorul respectiv din această parte. Complexul de chilii are o formă patrulaterală cu dimensiunile maximale de 11,5×7,8 m orientat pe axa nord-sud şi înălţimea de 1,5 m. Pereţii sunt verticali, tavanul plat. Pe suprafaţa pereţilor sunt gravate semne graffitti, dintre care au fost înregistrate 4 semne (fig. 5, 1-4) şi data „1832”. Este alcătuit dintr-o sală centrală cu 12 încăperi-nişe laterale. Încăperile sunt rectangulare sau trapezoidale în plan, despărţite de către pereţi din calcar cruţat de circa 15,20 cm în grosime. Dimensiunile încăperilor (apud T. Bobrovskii) sunt următoarele: încăperea nr. 1 (nord-nord-vest) – 2,5-3,0х1,8 m (în peretele de nord al încăperii este o fereastră, care duce în exterior); încăperea nr. 2 (nord-vest) – 2,0-2,5х1,7-1,8 m; încăperea nr. 3 (vest) – 2,0-2,5х2,0 m; încăperea nr. 4 (sud-vest) – 2,5-3,0х1,7-2,0 m; încăperea nr. 5 (sud-sud-vest) – 3,0-3,5х1,5 m; încăperea nr. 6 (sud) – 1,8-2,0х1,5 m; încăperea nr. 7 (sud-sud-est) – 3,0-3,5х1,7 m; încăperea nr. 8 (sud-est) – 3,0х1,5 м; încăperea nr. 9 (est) – 3-3,5х1,5 m; încăperea nr. 10 (nord-est) – 3,0х1,5 m; încăperea nr. 11 (nord-nord-est) – 1,7х1,7 м şi încăperea nr. 12 (în colţul de nord-est) – 2,0х2,0 м (distrusă de coridorul ce vine din biserică; în peretele de nord este o fereastră). Intrarea iniţială în complexul de chilii se afla în golul de intrare din partea superioară a uşii din peretele de nord, care a fost mărit în jos în legătură cu amenajarea unui nou acces pentru Biserică.

Complexul monastic a funcţionat în mai multe etape, care se încadrează în secolele XV/XVI – începutul sec. XIX (1816). Din 1816 Biserica „Peştera” a funcţionat în calitate de Biserică parohială a s. Butuceni. Din anul 1904 când este construită Biserica Naşterii Maicii Domnului de pe suprafaţa promontoriului Butuceni, Biserica „Peştera” funcţionează doar în timpul marilor sărbători (Paşti şi Crăciun). În anul 1946 Biserica „Peştera” este închisă, mai târziu fiind transformată în depozit al colhozului din localitate. În anul 1968 Biserica schitului „Peştera” trece în gestiunea Complexului muzeal Orheiul Vechi. În anii 1972-1974 sunt efectuate lucrări de restaurare de către Combinatul de Restaurare al Ministerului Culturii.

În anul 1996 Biserica schitului a fost ocupat şi repus în valoare de către noua comunitate monahală înfiinţată la Butuceni.

Complexul se află în stare avariată, fiind întretăiat de 2 crăpături tectonice foarte serioase şi de câteva crăpături mai mici.

© Gheorghe Postică, 2007

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *