Situl arheologic Butuceni

Situl arheologic Butuceni este amplasat pe suprafaţa promontoriului omonim din cadrul Reezervaţiei „Orheiul Vechi”.

Promontoriul Butuceni este întins de la est spre vest, având o lungime de 3000 m şi o lăţime de la 300 m în extremitatea de nord-est, până la 15 m în partea sa de mijloc. Acest spaţiu, la fel ca şi promontoriul Peştera, reprezintă o fortăreaţă naturală clasică. Dinspre nord, este apărat de malul aproape vertical al Răutului, dinspre vest şi sud este străjuit de malul inaccesibil de vis-a-vis al Răutului, la fel de abrupt, dar mult mai înalt, iar dinspre sud-est şi est, de marginea stâncoasă a promontoriului din preajma satului vecin Morovaia. Calea de acces în interiorul promontoriului Butuceni se găsea la capătul lui de nord-est, mai exact în partea de nord a acestui sector, unde există o trecătoare cu lăţimea de circa 200 m, apărată dinspre est şi vest de canionul Răutului din preajma satului Trebujeni în primul caz, şi de canionul unui afluent de stânga al Răutului din preajma satului Morovaia, în cel de-al doilea caz. Aici, locuitorii străvechi au şi construit o fortificaţie imensă din pământ, care închidea accesul în spaţiul nominalizat. Partea superioară a promontoriului Butuceni are un aspect relativ orizontal, dar cu un unghi de înclinare în trepte spre vest. În partea centrală a promontoriului se află o biserică creştină cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, construită în anul 1904, care se impune ca o prezenţă dominantă în zona Orheiului Vechi, conferind sitului arheologic un aspect pe cât de sobru, pe atât de misterios. Locaşul ortodox contemporan se situează în partea centrală a citadelei geto-dace din secolele VII-III î. Hr. Acest promontoriu, la etapa actuală, la fel ca şi în vechime, este traversat de la est spre vest de un drum, care vine din partea de acces spre partea lui centrală şi cea de vest. În partea centrală a promontoriului, de la traseul amintit coboară o cale laterală foarte abruptă, care avansează în interiorul satului Butuceni, aflat la talpa promontoriului, în partea lui de sud, în preajma luncii Răutului.

  

Vestigiile arheologice de pe suprafaţa promontoriului „Butuceni” datează din perioada epocii fierului timpuriu: secolele IX-II î.Hr; iar în partea de vest a promontoriului şi pe teritoriul satului Butuceni sunt identificate vestigii geto-dace din perioada secolelor IV-III î. Hr., de tipul Hoardei de Aur din secolul XIV şi medievale târzii din secolele XV-XVII. Pe teritoriul satului, în timpul lucrărilor gospodăreşti, au fost depistate monede ale Hoardei de Aur, ceramică getică şi medievală.

Pe suprafaţa promontoriului „Butuceni” atestăm urmele cetăţii traco-geto-dacice, fiind evidenţiate şase valuri de pământ şi urmele unei citadele, acre ţin de patru etape de bază: Etapa I: sec. IX-VIII î. Hr., aşezare tracică de tip Cozia-Saharna-Solonceni; Etapa II: secolele VII-V î. Hr., aşezare traco-getică; Etapa III: secolul IV – prima jumătate a secolului III î. Hr., citadela getică; Etapa a IV-a: a doua jumătate a secolului III – prima jumătatea secolului II î. Hr., aşezare getică.

Din secolele IX-VIII datează valul nr. 5 (fortificaţia nr. 10 după I. Niculiţă), ridicat la talpa promontoriului Butuceni dinspre est, pentru a proteja aşezarea din spaţiul respectiv.

Din secolele VII-V î. Hr. datează două şanţuri de apărare (fortificaţiile nr. 4 şi nr. 6), aflate în partea mediană a promontoriului (azi: în preajma Bisericii Naşterii Maicii Domnului), care protejau o citadelă amplasată în spaţiul respectiv.

Din secolele IV-III datează citadela cu palisadă de lemn (fortificaţia nr. 2) cu dimensiunile 70,0 60,0 m, cu centrul pe locul actualei Biserici,  protejată de un şanţ la vest (fortificaţia nr. 3), un alt şanţ (fortificaţia nr. 7) şi un  zid de piatră (fortificaţia nr. 8) în partea de est.

 

Din a doua jumate a secolului III – prima jumătate a secolului II datează valul nr. 1 (fortificaţia nr. 1) şi valul nr. 2 (fortificaţia nr. 5).

În partea de vest a promontoriului Butuceni sunt atestate, în rând cu vestigiile arheologice geto-dace şi vestigii medievale, inclusiv o necropolă creştină, care este intersectată la marginea de nord de drumul de malul abrupt al Răutului ce duce dinspre pod spre Schitul Peştera.

Săpăturile arheologice din cadrul cetăţii geto-dace Butuceni au demarat în anul 1947 şi au continuat, cu mici întreruperi, până în anul 2000. Pe parcursul anilor, lucrările arheologice din cadrul obiectivului dat au fost conduse de Gh. D. Smirnov (1947-1948, 1956) şi I. Niculiţă (1983-1985, 1987-1990, 1993-1996, 1999-2000).

Din cadrul cetăţii Butuceni sunt cercetate următoarele complexe monumentale: Valurile de apărare: nr. 2, 3, 4, 5 şi Citadela: zidul de piatră, palisada, locuinţe de piatră etc.

În cadrul Cetăţii geto-dace Butuceni au fost decopertate pentru valorificare muzeală porţiuni din valurile de apărare şi şanţurilor nr. 2 şi nr. 3 şi urmele palisadei citadelei.

Vestigiile arheologice nominalizate, dat fiind faptul că nu sunt consolidate şi protejate în modul respectiv se distrug metodic şi riscă să fie pierdute.

La etapa actuală starea complexelor arheologice expuse pentru vizualizare este nesatisfăcătoare. Sunt necesare, de urgenţă, măsuri de conservare şi consolidare a tuturor obiectivelor monumentale, dar în special a Valurilor nr. 2, 3 şi palisadei citadelei.

Bibliografie selectivă:

Monografii:

  1. Niculiţă I. T., Teodor S., Zanoci A. Butuceni. Monografie arheologică. Bucureşti, 2002, 252 p.
  2. Niculiţă I. Traco-Getică. Studii şi Materiale. Chişinău, Cartdidact, 2004, 283 p.
  3. Niculiţă I. T. Severnye frakijcy VI-I vv do n.e., Kisinev, 1987, 269 p.
  4. Zanoci A. Fortificaţiile geto-dace din spaţiul extracarpatic în secolele VI – III a.Chr. Bucureşti, 1998.
  5. Peisajul Cultural Orheiul Vechi / aut. Gh. Postică, N. Boboc, L. Chirică, V. Buzilă, Şt. Lazu, N. Corcimari,  N. Zubcov; Coord. şt. Gh.Postică, Chişinău, CEP USM, 2010, 138 p.

Culegeri:

  1. Orheiul Vechi. Buletin istorico-arheologic 1998. Chişinău: Ruxanda, 1999.
  2. Археологические исследования в Старом Орхее / под. ред. П.П. Бырни. Кишинев, 1991.

Broşuri, pliante:

  1. Hâncu I. Orheiul Vechi. Chişinău, 1995.
  2. Postică Gh. Orheiul Vechi. Ghid turistic, Chişinău, PNUD, 2004. 24 pag.
  3. Postică Gh. Orheiul Vechi. Tourist guide. Chişinău, PNUD, 2004. 24 pag.

Articole:

  1. Arnăut T. Arheologul Gh. D. Smirnov şi unele probleme de concepţie privind istoria mileniului I. Î.e.n. // Tirageţia, III, 1993, p. 275-281.
  2. Mateevici N. Contribuţii la cercetarea şi studierea materialului ceramic grecesc de la cetatea getică de la Butuceni // Stuia in honorem Ion Niculiţă. Omagiu cu prilejul împlinirii a 60 de ani. Chişinău, Cartdiact, 1999, p. 177-195.
  3. Niculita I.T., Teodor S., Zanoci A. Sapăturile de la Butuceni, raionul Orhei din 1993-1994, in Cercetări arheologice in aria nord-tracica, I, 1995, p. 472-490.
  4. Niculita I.T., Teodor S., Zanoci A. Sapaturile arheologice de la Butuceni, raionul Orhei, 1995-1996, in Cercetari arheologice in aria nord-tracica, II, 1997, p. 293-339.
  5. Niculiţă I. T. Habitatul traco-getic de la Butuceni, Thraco-Dacica, XVII, 1-2, 1996, p.139-167.
  6. Niculiţă, I., Zanoci, A.: Leş vestiges du type Saharna-Solonceni decouverts sur le promontoire de Butuceni, Thraco-Dacica, XX, 1999, p.135-142.
  7. Смирнов Г. Д.  Итоги археологических исследований в Молдавии в 1946 году // Учен. Зап. Ин-та ист., языка и лит. Молд. Науч.-исслед. базы АНСССР, 1949, 2, c. 189-202.
  8. Смирнов Г. Д. Археологические исследования Старого Орхея (МССР) // Краткие сообщения о докл. и полевых исслед. Ин-та истории материальной культуры. M., 1954, t. 56, c. 24-39.
  9. Смирнов Г. Д. О работе Молдавской и Прутско-Днестровской археологических экспедиций Института истории Академии наук МССР за 1946-1964 гг. // Известия АН МССР, 1966, 2, c. 70-75.
  10. Смирнов Г. Д.,  Полевой Л.Л.  Археология Молдавии в годы Советской власти // Советская археолотия, 1967, 3, c. 73-81.

Autor: Dr.hab. Gheorghe Postică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *