Situl arheologic Peştera-Orheiul Vechi

Situl arheologic Orheiul Vechi (=situl Peștera) reprezintă un sistem de monumente istorice şi landşafturi naturale amplasate în defileul meandric al râului Răut format între satele Trebujeni şi Butuceni, raionul Orhei,  Republica Moldova. Situl Orheiul Vechi ocupă două promontorii imense, denumite în mod tradiţional de către populaţia locală:  Peştera şi Butuceni.

Vatra oraşului medieval Orhei şi a altor situri arheologice este situată pe promontoriul Peştera, denumirea căruia provine de la multiplele cavităţi săpate în malul opus al Răutului. Această peninsulă, cu o suprafaţă de 2000×700 m, orientată de la est spre vest, reprezintă o veritabilă fortăreaţă naturală. Din trei părţi (nord, est şi sud) acest spaţiu este scăldat de apa Răutului aflată într-un canion profund, săpat în straturile de calcar sarmaţian, cu maluri stâncoase, cu înălţimea de până la 100-120 m. Singura cale accesibilă în acest spaţiu, în prezent, de altfel ca şi în vremurile istorice se găseşte dinspre vest, în locul unde albia râului, după un cot îndreptat spre nord se apropie foarte mult de un segment al canionului deja parcurs, limitând substanţial talpa promontoriului (până la 100 m în lăţime), care datorită malurilor abrupte dinspre nord şi sud reprezintă unica punte de legătură directă cu interiorul teritoriului nominalizat. În acest loc, în vremurile îndepărtate, locuitorii acestor plaiuri au ridicat două fortificaţii imense din pământ – valuri de apărare cu şanţuri adiacente, care barau accesul în aşezarea din spaţiul respectiv. Partea de nord a promontoriului este înaltă, reprezentând o culme de deal cu marginea priporoasă şi inaccesibilă, care spre est şi spre sud coboară în pantă, trecând uşor în lunca râului, străjuită de versantele stâncoase ale promontoriului Butuceni, aflate vis-à-vis, pe malul opus al Răutului. La extremitatea de nord a promontoriului, pe marginea prăpăstioasă a râului, este amplasată o construcţie patrulaterală din piatră, cunoscută sub denumirea de „Citadela Orheiului Vechi”. Actualmente, promontoriul Peştera şi „citadela de piatră”, sunt traversate de şoseaua Brăneşti – Trebujeni, care pătrunde dinspre vest, prin poarta de acces a promontoriului, folosită de către oamenii locului de zeci de mii de ani. Drumul întretaie teritoriul promontoriului de la vest spre est, coborând treptat spre podul din beton armat de la marginea de est al satului Trebujeni. Din partea centrală a promontoriului, de la artera descrisă se desprinde o mlădiţă de drum care coboară la vale spre Răut, apoi face o întorsătură spre vest, ajungând la un alt pod contemporan, tot din beton armat, aflat peste Răut la capătul de vest al promontoriului Butuceni şi a satului omonim.

Pe promontoriul Peştera sunt cunoscute artefacte care datează de la veacul de piatră până la epoca modernă. Aici sunt semnalate: staţiuni din paleoliticul târziu, mileniile XX-XII î. Hr. (o staţiune se află în preajma Valului de pământ nr. 2 (Orheiul Vechi II), iar altă staţiune este amplasată în preajma citadelei de piatră (Orheiul Vechi I), o aşezare din eneolitic de tip Precucuteni-Tripolje, mileniul IV î. Hr. (este amplasată în partea de nord-est a promontoriului), două aşezări tracice timpurii de tip Chişinău-Corlăteni, secolele XII-X î.Hr. (o aşezare este amplasată la capătul de nord-est al promontoriului Peştera, iar ce-a de-a doua la capătul de vest), urme sporadice ale unei aşezări de tip Saharna-Solonceni, secolele IX-VIII î. Hr. (în partea centrală a promontoriului), două aşezări geto-dace, secolele IV-III î. Hr. (o aşezare se află la capătul de nord-est al promontoriului, iar alta la capătul de vest), o aşezare şi o necropolă de tip Poieneşti-Lucaşeuca, secolele II-I î. Hr. (este amplasată în partea de vest a promontoriului), urme sporadice ale unei aşezări antice târzii de tip Sântana de Mureş-Cernjahov, secolele III-IV (în partea centrală a promontoriului), două aşezări medievale timpuri din secolele V-VII, VIII-IX, X-XI, XII-XIII (la capătul de vest al promontoriului şi respectiv la capătul de est), un oraş medieval de tip oriental al Hoardei de Aur: Şehr al-Cedid (Oraşul Nou) din anii 30-60 ai secolului XIV (ocupă toată suprafaţa promontoriului), oraşul medieval moldovenesc Orhei de la sfârşitul secolului XIV – mijlocul secolului XVI (ocupă toată suprafaţa promontoriului) şi o localitate rurală derivată din oraşul dispărut: târgul/satul Peştera/Movilău, din a doua jumătate a secolului  XVI – secolul XVII (în partea centrală a promontoriului, inclusiv în preajma citadelei de piatră).

Săpăturile arheologice de la Orheiul Vechi au demarat în anul 1947 şi au continuat, cu mici întreruperi, până în anul 2011. Pe parcursul timpului, la Orheiul Vechi, au fost organizate43 de campanii arheologice, lucrările fiind conduse de către Gh. D. Smirnov – 18 campanii arheologice (1947-1963), P.P.Bârnea – 24 campanii (1968-1991), Ion Hâncu – 3 campanii (1993-1995) şi Gh. Postică – 9 campanii (1996-2001, 2009-2011).

În rând cu autorii nominalizaţi la cercetarea Orheiului Vechi şi-au adus contribuţia L.L.Polevoi, Gh.F.Cebotarenco, A.A.Nudelman, T. A. Şcerbakova, E.A.Abâzova, T.F.Reaboi, N.D.Russev, A.Gorodenco, M. Tkaciuk, R. Rabinovici, V. Gukin, T. Nesterov, E. Nicolae, etc. În rezultatul acestor cercetări au fost publicate zeci de lucrări ştiinţifice, inclusiv monografii şi culegeri de articole.

Complexul arheologic Orheiul Vechi beneficiază de următoarele construcţii monumentale: Valurile de apărare nr. 1 şi nr. 2 (secolele XV-XVI), Valul de hotar nr. 3 (sec. XVII), Citadela de piatră (sec. XIV-XVI), „Palatul pârcălabului” (secolele XIV-XVI), Complexele: Caravan-Sarai,  Moscheea, Băile nr. 1, nr. 2, şi nr. 3 din secolul XIV, Biserica din piatră (sec. XV-XVI), Locuinţa din citadelă (sec. XV).

Orizonturile cultural-cronologice cunoscute în cadrul sitului Orheiul Vechi au fost descoperite după cum urmează:

  • Staţiunea din perioada paleoliticului târziu aflată spre nord-vest de Valul nr. 2 a fost identificată de V. I. Marchevici în anul 1952 şi prospectată de către N. A. Chetraru în 1958 şi I. Borziac în 1999 (Кетрару 1973: 105).
  • Staţiunea din perioada paleoliticului târziu aflată în regiunea citadelei medievale a fost identificată de Gh. D. Smirnov în anul 1947; vestigii din perioada respectivă, au fost obţinute în timpul săpăturilor din anii 1997-2001 din cadrul citadelei medievale sub conducerea lui Gh. Postică (Postică, Iaşi, 2006: 146).
  • Aşezarea culturii Cucuteni-Tripolie, perioada mijlocie (etapele B-I, II) aflată în partea de est a promontoriului „Peştera”, a fost identificată de către Gh. D. Smirnov în anul 1947. A fost cercetată prin săpături metodice în anii 1971 de către V.S. Beilekci (Бейлекчи-1971; Виноградова, Бейлекчи, Бырня-1974) şi 1972 de către N. M. Vinogradova şi P. P. Bârnea (Бырня, Виноградова 1972; Виноградова, Бейлекчи, Бырня 1974).
  • Aşezarea tracică veche de tipul Chişinău-Corlăteni aflată în partea de nord-est a promontoriului „Peştera”, a fost identificată de P. P. Bârnea în anul 1971 (Лапушнян, Никулицэ, Романовская 1974: 23).
  • Aşezarea tracică veche de tipul Chişinău-Corlăteni aflată la marginea de sud-vest a promontoriului „Peştera”, a fost identificată de Gh. Postică în anii 1996-1997 .
  • Aşezare de tipul Saharna-Solonceni, sec. IX-VIII, identificată prin exemplare unice de ceramică în timpul săpăturilor lui Gh. Postică din prejma citadelei medievale.
  • Aşezarea geto-dacică din secolele IV-III î. Hr. aflată în partea de nord-est a promontoriului „Peştera”, a fost identificată de Gh. D. Smirnov în anul 1947 (Лапушнян, Никулицэ, Романовская 1974: 55).
  • Aşezarea geto-dacică din secolele IV-III î. Hr. aflată în partea de sud-vest a promontoriului „Peştera”, a fost identificată de Gh. Postică în anul 1983 şi confirmată în timpul săpăturilor din 1996-1997.
  • Aşezarea culturii Poieneşti-Lucaşeuca din secolele IV-III î. Hr. aflată în partea de sud-vest a promontoriului „Peştera”, a fost identificată de Gh. Postică în anul 1983 (Постикэ 1985), cercetată în anii  1986-1988 (Ткачук 1991) şi confirmată în timpul săpăturilor din 1996-1997 (Postică, Munteanu 1999).
  • Aşezarea culturii Sântana de Mureş-Cerneahov, din secolele III-IV î. Hr. aflată în partea de sud a promontoriului „Peştera”, a fost identificată de Gh. D. Smirnov în anul 1947 şi confirmată cu ocazia săpăturilor lui P. P. Bârnea din 1968-1991 şi Gh. Postică din anii 1996-2001.
  • Aşezarea medievală timpurie din secolele V-VII aflată în partea de sud-vest a promontoriului „Peştera”, a fost identificată de Gh. Postică în anul 1983 şi confirmată în timpul săpăturilor din 1996-1998 (Ткачук 1991) şi 1996-1997 (Gh. Postică).
  • Aşezarea medievală timpurie din secolele V-VII aflată în partea de nord-vest a promontoriului „Peştera”, a fost identificată de Gh. D. Smirnov în timpul săpăturilor din anii 1947-1962 (Смирнов, Рафалович 1965) şi 1996-1997.
  • Aşezarea medievală timpurie din secolele VIII-IX aflată în partea de sud-vest a promontoriului „Peştera”, a fost identificată de Gh. Postică în anul 1983 şi confirmată în timpul săpăturilor din 1996-1998 (Ткачук 1991) şi 1996-1997 (Gh. Postică).
  • Aşezarea medievală timpurie din secolele VIII-IX aflată în partea de nord-vest a promontoriului „Peştera”, a fost identificată de Gh. Postică în timpul periegezei arheologice din anul 1998 (Gh. Postică).
  • Aşezarea medievală timpurie din secolele X-XI aflată în partea de sud-vest a promontoriului „Peştera”, a fost identificată de Gh. Postică în anul 1983 şi confirmată în timpul săpăturilor din 1986-1988 (Рабинович 1991) şi 1996-1997 (Gh. Postică).
  • Aşezarea medievală timpurie din secolele X-XI aflată în partea de nord-vest a promontoriului „Peştera”, a fost identificată de Gh. Postică în timpul periegezei din anul 1998.
  • Aşezarea medievală timpurie din secolele XII-XIV aflată în partea de vest a promontoriului „Peştera”, a fost identificată de Gh. D. Smirnov în anii 1947-1956 (Смирнов 1960) şi confirmată de Gh. Postică în anul 1983 (Постикэ 1992) şi 1996-1997 (Gh. Postică).
  • Oraşul medieval de tip oriental Şehr al-Gedid din secolul XIV aflat pe suprafaţa promontoriului „Peştera”, a fost identificat de Gh. D. Smirnov în anul 1947 şi confirmat în timpul săpăturilor din anii 1947-1962 (Gh. D. Smirnov), 1968-1991 (P. P. Bârnea), 1993-1995 (I. Hâncu) şi 1996-2001 (Gh. Postică).
  • Oraşul medieval moldovenesc Orheiul Vechi din secolele XV-XVI aflat pe suprafaţa promontoriului „Peştera”, a fost identificat în secolul XIX de către A. Donici şi C. Stamati, localizat pe bază de documente istorice de către V. Kurdinovski la începutul secolului XX şi A. V. Sava în 1944, descoperit pentru ştiinţa arheologică de către Gh. D. Smirnov în anul 1946 şi confirmat în timpul săpăturilor din anii 1947-1962 (Gh. D. Smirnov), 1968-1991 (P. P. Bârnea), 1993-1995 (I. Hâncu) şi 1996-2001 (Gh. Postică).
  • Aşezarea medievală târzie „Peştera” din secolul XVII, aflată în partea de centrală şi de est a promontoriului „Peştera”, a fost identificată de către Gh. D. Smirnov în anii 1947-1956 (Смирнов 1960) şi confirmată în anii 1968-1991 (P. P. Bârnea) şi 1996-2001 (Gh. Postică).

Bibliografie selectivă:

Monografii:

  1. Bacumenco L. Ţinutul Orheiului în secolele XV-XVI, Iaşi, Ed. Univ. Al. I. Cuza, 2006, 358 pag, XXX pl.
  2. Eşanu A., Eşanu V. Moldova medievală. Structuri executive, militare şi ecleziastice. Studii. Chişinău, ed. ARC, 2001.
  3. Eşanu A. Vlaicu pârcălab – unchiul lui Ştefan cel Mare. Chişinău, 2001.
  4. Gorodenco A. Ceramica locală de la Orheiul Vechi în secolele XIV-XVI. Brăila, 2000.
  5. Nesterov T. Situl Orheiul Vechi. Monument de arhitectură. Chişinău, 2003.
  6. Şlapac M. Cetăţi medievale din Moldova (mijlocul secolului al XIV-lea – mijlocul secolului al XVI-lea). Chişinău: Editura ARC, 2004. 372 p.
  7. Gheorghe Postică, Orheiul Vechi: Cercetări arheologice 1996-2001 / Bibliotheca Archaeologica Iassiensis, XVII, Cuvânt înainte de Victor Spinei, Iaşi: Ed. Univ. Al. I. Cuza, 2006, 229 p., 125 fig., 98 foto.
  8. Peisajul Cultural Orheiul Vechi / aut. Gh. Postică, N. Boboc, L. Chirică, V. Buzilă, Şt. Lazu, N. Corcimari,  N. Zubcov; Coord. şt. Gh.Postică, Chişinău, CEP USM, 2010, 138 p.
  9. Абызова Е.Н., Бырня П.П., Нудельман А.А. Древности Старого Орхея. Золотоордынский период. Кишинев: Штиинца, 1981. 99 с.
  10. Абызова Е.Н., Бырня П.П., Нудельман А.А. Древности Старого Орхея. Молдавский период. Кишинев: Штиинца, 1982. 99 с.
  11. Бырня П.П. Молдавский средневековый город в Днестровско-Прутском междуречье (XV – начало XVI в.). Кишинев, 1984.
  12. Бырня П.П., Рябой Т.Ф. Два клада из Старого Орхея. Кишинёв. 2000.100 стр.
  13. Руссев Н.Д. Молдавия в «тёмные века»: материалы к осмыслению культурно-исторических процессов // Stratum-plus / Неславянское в славянском мире. Chişinău, 1999, № 5, c. 379-407.
  14. Руссев Н.Д. На грани миров и эпох. Города низовий Дуная и Днестра в конце XIII-XIV вв. Кишинев, 2000. 240 с.

Culegeri:

  1. Orheiul Vechi. Buletin istorico-arheologic 1998. Chişinău: Ruxanda, 1999.
  2. Археологические исследования в Старом Орхее / под. ред. П.П. Бырни. Кишинев, 1991.

Hărţi arheologice:

  1. Hîncu I. Cetăţi antice şi medievale timpurii din Republica Moldova, Chişinău: Universitas, 1993, p. 91-92.
  2. Hîncu I. Vetre strămoşeşti din Republica Moldova, Chişinău, 2003,
  3. Postică Gh. Repertoriul monumentelor arheologice medievale timpurii din raionul Orhei (precizări ştiinţifice pe marginea publicaţiilor din anii 50-80) // Orheiul Vechi. Buletin istorico-arheologic 1998, Chişinău, 1999, p. 54-63.
  4. Бырня П. П., Чеботаренко Г. Ф. Материалы к археологической карте Молдавии // МИАЭ МССР,  1964
  5. Кетрару Н. А. Палеолитические и мезолитические местонахождения  в бассейне р. Реут Антропрген
  6. Молдавии, Кишинев, 1969. 
  7. Кетрару Н. А. Памятники эпох палеолита и мезолита // Археологическая карта МССР, вып. 1, Кишинев, 1973, с. 105, nr. 116-117.
  8. Лапушнян В. Л., Никулицэ И. Т., М. А. Романовская. Памятники раннего железного века // Археологическая карта МССР, вып. 4, Кишинев, 1974, с. 21-23, nr. 66-67; c. 45-46, nr. 17-22; c. 53-55, nr. 43-45, 48-49; c. 81, nr. 7; c. 82, nr. 11. 
  9. Маркевич В. И. Памятники эпох неолита и энеолита // Археологическая карта МССР, вып. 2, Кишинев, 1973, с.  129, nr. 297.
  10. Маркевич В. И. Материалы к карте  неолитических памятников Пруто-Днестровского междуречья КСОГАМ, Одесса, 1962.
  11. Федоров Г. Б., Чеботаренко Г. Ф. Памятники древних славян (VI–XIII) / Археологическая карта Молдавии, Вып. 6, Кишинев: Штиинца, 1974,  c. 16,  nr. 25-26; c. 29, nr. 91; c. 65-66, nr. 236-240; c. 98, nr. 281.
  12. Хынку И. Г. Древнейшие памятники родного края (городища центральной Молдавии), Кишинев: Штиинца, 1992, 81 c.
  13. Полевой Л.Л., Бырня П.П. Средневековые памятники XIV-XVII вв. Археологическая карта МССР, вып. 7, Кишинев, 1974, с. 37-39, nr. 37-39; c. 85-87, nr. 95-101.
  14. Смирнов Г. Д.. Археологические разведки в нижнем течении Реута // Материалы и исследования по археологии и этнографии Молдавской ССР. Кишинев, Картя Молдовеняскэ, 1964, c. 248-254.
  15. Рикман Э.А. Памятники сарматов и черняховской культуры / Археологическая карта Молдавии, Вып. 5, Кишинев: Штиинца, 1974, c. 103-105, nr. 423-430.

Broşuri, pliante:

  1. Bârnea P. Oraşul medieval în Moldova (secolul XV – primul sfert a secolului XVI). Chişinău: 1997, 83 p.
  2. Hâncu I. Orheiul Vechi. Chişinău, 1995.
  3. Postică Gh. Orheiul Vechi. Ghid turistic, Chişinău, PNUD, 2004. 24 pag.
  4. Postică Gh. Orheiul Vechi. Tourist guide. Chişinău, PNUD, 2004. 24 pag.

© Gheorghe Postică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *