Activități de repunere în habitat a platelor rare din arealul Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi”

Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiul Vechi” găzduiește specii valoroase din flora națională.

Printre aceste specii se numără:

Siminocul (Helichrysum arenarium), Astragalus dasyanthus și Cimbrișorul de calcar (Thymus calcareus), fiecare având o importanță aparte pentru biodiversitatea și frumusețea naturală a zonei.

Siminocul (Helichrysum arenarium) este cunoscut pentru florile sale aurii, utilizate în scopuri medicinale și pentru frumusețea sa decorativă. Această plantă perenă ajută la stabilizarea solurilor nisipoase și contribuie la menținerea unui habitat sănătos pentru insectele polenizatoare.

Astragalus dasyanthus, o leguminoasă perenă, este vitală pentru refacerea solurilor sărace în nutrienți, datorită capacității sale de fixare a azotului. Este o specie de plante valoroasă pentru stepele uscate și ecosistemele ierboase, protejată în mai multe regiuni din Europa.

Cimbrișorul de calcar (Thymus calcareus) este o plantă relicvă, endemică, ce adaugă un miros aromat plăcut peisajului din Orheiul Vechi. Această specie rarefiată ajută la prevenirea eroziunii solului în zonele stâncoase și reprezintă o sursă importantă de nectar pentru albine și alte insecte polenizatoare.

Protejarea acestor specii și a habitatelor lor este esențială pentru conservarea ecosistemelor fragile din Rezervația Orheiul Vechi, de aceea echipa susținuți de membrii Societatea Ecologică ”Biotica” au întreprins în acest weekend o acțiune de replantare a acestor plante.

Prin eforturi comune de conservare, putem păstra frumusețea naturală și echilibrul biodiversității pentru generațiile viitoare.