Astăzi, 27 noiembrie, la muzeul „Casa meșteșugarului” din s. Butuceni colegii noștri, alături de câțiva localnici au readus la viață atmosfera caldă a satului printr-o șezătoare autentică numită „Poveștile casei vechi”.
Participanții au avut ocazia să redescopere meșteșugurile vechi – torsul, cusutul, împletitul – și să asculte povești și cântece care au umplut Casa Mare de emoție și bucurie.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și au transformat această întâlnire într-o sărbătoare a tradițiilor!











