Vizită de documentare și cercetare la Parcul Natural Putna-Vrancea, România

În cursul lunii decembrie, angajații Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi” au efectuat o vizită de lucru în Parcul Natural Putna–Vrancea (România), având ca obiectiv principal dezvoltarea cooperării instituționale și schimbul de experiență în domeniul administrării ariilor naturale protejate.
Acest parc reprezintă unul dintre cele mai valoroase masive montan-forestiere din Carpații Orientali, păstrând ecosisteme forestiere extinse cu numeroase specii rare de mamifere mari.
Un moment deosebit al vizitei a fost parcurgerea traseului pedestru către un adăpost special de observație, utilizat de cercetători și studenți pentru monitorizarea faunei sălbatice.
În cadrul vizitei am analizat:
– sistemele de monitorizare a mamiferelor cu ajutorul camerelor de observare la distanță (fotocapcane);
– colectarea automată a datelor privind ornitofauna prin înregistrarea și analiza vocalizărilor păsărilor (audiocapcane);
– procesul de inventariere și cartare a plantațiilor forestiere;
– monitorizarea stării ecosistemelor forestiere, inclusiv identificarea dăunătorilor și urmărirea dinamicii populațiilor acestora;
– modul de amenajare a traseelor și infrastructurii cu un puternic caracter educațional și interpretativ — de la poteci tematice la panouri informative și elemente de mică arhitectură.

De asemenea a avut loc o întrevedere de lucru cu conducerea Parcului Natural Putna–Vrancea. În urma discuțiilor, a fost stabilită continuarea cooperării, inclusiv organizarea unei vizite de răspuns a specialiștilor români la Rezervația „Orheiul Vechi”, precum și semnarea unui acord de colaborare.
Experiența acumulată va fi valorificată în activitatea noastră de inventariere și monitorizare a patrimoniului natural, precum și în dezvoltarea componentei științifice și educaționale a rezervației.
Parcul Natural Putna–Vrancea este un exemplu clar de coexistență între marii prădători, cercetare științifică și prezența umană – atunci când managementul este bazat pe date, responsabilitate și respect față de natură.