Protejarea animalelor sălbatice și a oamenilor: vaccinarea antirabică la Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiul Vechi”!
La 26 octombrie, specialiștii Direcției Patrimoniu Natural și Biodiversitate din cadrul Rezervației, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), au desfășurat o nouă acțiune de profilaxie antirabică în rândul mamiferelor carnivore sălbatice.
Cum se realizează vaccinarea animalelor sălbatice?
Spre deosebire de animalele domestice, vaccinarea carnivorelor sălbatice se efectuează fără contact direct cu acestea, prin intermediul unor momeli comestibile speciale amplasate la gura vizuinei de vulpi.
În interiorul fiecărei momeli se află o capsulă etanșă (blister) care conține vaccinul antirabic. Atunci când animalul mușcă și mestecă momeala, capsula se sparge, iar vaccinul ajunge pe mucoasa cavității bucale, contribuind la formarea imunității împotriva virusului rabic.
Pe teritoriul ariei noastre protejate, momelile au fost amplasate în special în apropierea vizuinilor de vulpe și a altor adăposturi cunoscute, în sectoarele cu o densitate ridicată a vulpii roșii (Vulpes vulpes).Vulpile reprezintă unul dintre principalele rezervoare naturale ale virusului rabic în rândul carnivorelor sălbatice din regiunea noastră.
Acțiunile de prevenire se desfășoară periodic, de regulă, de două ori pe an – primăvara și toamna.
Această abordare contribuie la eficiența măsurilor de prevenire.
Informație importantă pentru locuitorii și vizitatorii rezervației!
Dacă, în timpul unei plimbări prin pădure, la marginea acesteia sau în apropierea localităților, descoperiți o momeală care conține vaccin antirabic:
1. Nu o atingeți și nu o deschideți!
2. Nu mutați momeala în alt loc.
3. Nu permiteți copiilor să se joace cu ea.
4. Pe cât posibil, evitați contactul animalelor de companie cu momelile.
Momelile sunt destinate exclusiv vaccinării animalelor sălbatice. Mutarea sau distrugerea acestora reduce eficiența acțiunilor desfășurate.
Dacă conținutul unei capsule deteriorate ajunge pe piele, pe mucoase sau într-o rană, zona de contact trebuie spălată cu multă apă și săpun (în cazul mucoaselor — cu apă), după care este necesar să solicitați un consult medical.




