În prezent, pe teritoriul Rezervației pot fi observate frecvent căprioare care ies la pășunat pe câmpuri și în zonele deschise. Acest lucru arată că aici s-au creat condiții favorabile pentru ele: un peisaj natural divers, un nivel redus de deranj și o bază trofică bogată. Căprioara este unul dintre cele mai grațioase și prudente ungulate din regiunea noastră. Ea preferă habitatele mozaicate — o combinație de pâlcuri de pădure, stufărișuri, pajiști și versanți abrupți. O astfel de structură a peisajului din Orheiul Vechi îi oferă adăpost sigur și posibilitatea de a-și schimba rapid traseul în caz de pericol.
Iarna, căprioarele se adună în grupuri mici. Este o strategie naturală de supraviețuire: împreună găsesc mai ușor hrană, se orientează mai bine în teren și pot observa la timp o amenințare. Vara, acestea se deplasează mai des solitar sau în grupuri familiale mici. Un fapt biologic interesant: căprioarele au un sunet de alarmă neobișnuit — scurt, răgușit, asemănător unui lătrat puternic. Prin acest semnal, ele avertizează alte exemplare despre pericol sau își exprimă o stare de agitație intensă.
Specialiștii Direcției Patrimoniu Natural și Biodiversitate efectuează în mod regulat monitorizarea faunei. Observațiile directe în toate sezoanele, înregistrarea urmelor și documentarea prin camere-capcană ajută la evaluarea numărului de căprioare, a stării habitatelor și a nivelului de deranj. Orheiul Vechi nu este doar un complex istoric și arheologic este un cămin pentru animalele sălbatice.
Misiunea noastră este să păstrăm acest echilibru fragil și să vă informăm despre diversitatea naturală a țării noastre.
