Avem deosebita plăcere și încântare de a-l felicita pe conaționalul nostru, Vladimir Boaghe, student la Politecnico di Milano, cu susținerea Laurea Magistrale!
Urările noastre ajung la superlativ și pentru faptul că Vladimir a ales ca subiect de disertație arhitectura vernaculară de la Orheiul Vechi -“Rural Moldova. The rediscovery of vercacular houses”!
În parcursul său academic studentul basarabean a ales 2 coordonatori, unul din Italia, arhitecta Nora Lombardini și, altul din Moldova, directorul adjunct al rezervației, Daniela Hadirca.
Lucrarea sa este unică, întrucât a conceput și elaborat noi instrumente, tehnici și măsuri de protejare a caselor cu arhitectură vernaculară din cadrul Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiul Vechi”!
Suntem mândri de performanța lui Vladimir de a lua nota maximă (110 din 110) și-l așteptăm în țară pentru a se alătura proiectelor de restaurare și conservare de la Orheiul Vechi.