A fost un weekend plin de impresii și amintiri frumoase, alături de membrii echipei Societatea Ecologică „Biotica” și reprezentanții grupurilor de lucru pentru informarea cetățenilor referitor la crearea Parcul Național „Nistrul de Jos”, care au vizitat Rezervația Cultural-Naturală Orheiul Vechi”.
Din aproape fiecare localitate din proaspătul Parc Național „Nistrul de Jos” au venit cei care reprezintă și interacționează cu comunitatea locală, pentru a afla aspectele funcționării unei arii naturale protejate, precum cea de la Orheiul Vechi.
Domnul Ion Ciobanu, cel care conduce Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”, a stat la dispoziția participanților, ghidându-i prin rezervație pentru a împărtăși avantajele, dezavantajele, provocările, succesele celui mai vizitat loc turistic din Moldova.
Participanții au ascultat, au savurat, au întrebat și aflat, pentru ca ulterior această informație să fie diseminată în localitățile de unde au venit.
Am avut onoarea să-i avem aproape de noi pe reprezentanții Embassy of Sweden in Chișinău, datorită suportului cărora și a fost posibilă această vizită de studiu.
Acțiunea au avut loc în cadrul proiectului „Gardienii naturii Moldovei: Consolidarea drepturilor comunităților locale de pe ambele maluri ale Nistrului” realizat în parteneriat cu Arnika, cu ajutorul programului Transition, cu suportul financiar al Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe.